Are 13 ani și cântă prin metrou pentru a strânge bani ca să studieze la Conservator
La prima vedere, Victor este un copil ca oricare altul, merge la școală, își face temele și studiază muzica. Însă, la doar 13 ani, viața l-a transformat pe Victor într-un adult.
Ca să câștige un ban, el cântă la vioară în fața unei stații de metrou din apropierea cartierului Aranjuez, din Madrid. Cu paharul de carton cu câteva monede în el în față, Victor visează să studieze vioara la Conservatorul din Madrid.
S-a născut în București și a venit în Spania acum șase luni, împreună cu tatăl său, la mama lui care locuiește în Madrid din mai 2014. Victor a povestit pentru site-ul gonzoo.com că doar mama lui lucrează în casa unor bătrâni, unde câștigă în jur de 700 de euro pe lună, din care 275 de euro se duc pe chirie.
„Am început să cânt de la șapte ani și am studiat la cunoscutul Colegiul Național de Artă «Dinu Lipatti», din București. Doi ani mai târziu, am fost trimis la «Colegiul Național de Muzică George Enescu», la clasa lui Valeriu Rogacev. Deși începeam la ora șapte dimineața și terminam la opt seara, cu mici pauze pentru a mânca, eram foarte fericit, făceam ceea ce îmi plăcea. Profesorul meu era foarte dur, dar mă iubea ca pe copilul lui. În vacanțele de vară mergeam la el acasă și mă medita fără să-mi ceară nici un ban. Munceam mult, dar rezultatele se vedeau la sfârșitul anului, când la examene nu luam o notă mai mică de 9.50”, își amintește Victor viața din România.
„Mama a venit în Spania să lucreze, pentru că nu ne mai descurcam cu banii”, a spus Victor. „Eu am venit cu tata câteva luni mai târziu. Dar și aici o ducem greu. Copiii de la colegiul unde învăț acum râd de mine pentru că am haine cumpărate de la chinezi”.
„Nu mă deranjează. Nici nu le dau prea mare importanță! Eu cânt prin metrouri pentru a putea merge la Conservator, e visul meu și am să lupt pentru el”, a mai spus Victor.
„Problema mea este că, fiind sărac, am mai puține oportunități. Colegii mei vin la concerte cu haine frumoase, dar eu mă îmbrac mereu la fel. Ei au viori bune și scumpe, eu am una bună, de care mi-a făcut rost fostul meu profesor și pentru care am plătit o sumă modică. Prietenii mei au câte 25 de euro bani de buzunar, părinții mei cu greu reușesc să-mi dea trei euro pe zi”, a continuat Victor.
„Nu am avut o copilărie ca a celorlalți”, spune copilul. „În timp ce alții jucau fotbal sau handbal, eu trebuia să am grijă să nu-mi rup o mână. Părinții mei au muncit mult pentru mine, și toți banii se duc pe educația mea. Nu pot să îi dezamăgesc.”
Antonio Jiménez, directorul Orchetrei de Cameră „ Joaquín Rodrigo de Aranjuez” își amintește prima întânlire cu Victor: „Dădeam niște probe la Școala Municipală de Muzică. Victor a intrat pe ușă, ne-a spus că vrea să dea și el o probă. I-am răspuns că audițiile nu sunt pentru nivelul lui. A insistat atât de mult, că i-am dat voie să ne interpreteze ceva. Am rămas toți uimiți. Are un mare talent… va fi un mare violonist. Acum l-am luat să cânte în orchestră, chiar dacă unii colegi de-ai săi au peste 20 de ani și studiază la Conservator, Victor are un talent nativ. Este nevoie să îi șlefuim acest talent. ”
„Am reușit să îl trimitem la cursuri particulare, cu o profesoară care e membru în marile orchestrele spaniole. De obicei, profesoara lua 70 de euro pe oră, dar dată fiind situația financiară a acestui copil ea a acceptat să-l mediteze cu 10- 15 euro pe oră. Uneori, nu îi are, iar ea îl meditează gratis”, povestește Antonio Jiménez.
„Banii pentru a-mi plăti clasele particulare îi câștig cântând prin metrou”, spune Victor.
Acum, el strânge bani pentru a-și cumpăra un frac: „ în scurt timp voi începe să am concerte cu orchestra și nu pot merge îmbrăcat oricum. Cel pe care îl foloseam la București mi-a rămas mic”.
Pentru a-i proteja identitatea minorului, semnatarii articolului au folosit un nume fictiv.