Home Cultural Expoziție de ceramică românească la Muzeul Naţional de Arte Decorative din Madrid
Expoziție de ceramică românească la Muzeul Naţional de Arte Decorative din Madrid

Expoziție de ceramică românească la Muzeul Naţional de Arte Decorative din Madrid

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

„Locuri unde voi fi” este o colecţie de zece lucrări realizate de ceramista Cristiana Bolborea și va fi expusă la Muzeul Naţional de Arte Decorative din Madrid, în perioada 28 septembrie – 27 noiembrie.

Madrid 1

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri , 28 septembrie, la ora 19.00, la sediul muzeului din strada Montalbán, numărul 12, Madrid.

Colecţia poate fi vizitată după următorul program:

–  marţi –  sâmbătă: între orele 09.30 – 15.00;

– duminica şi zilele nelucrătoare (festive): între orele 10.00 – 15.00;

–  joi: între orele 17.00 – 20.00.

Expoziţia va cuprinde covoare ceramice din seria «Covoarele maeştrilor”, suprafeţe de faianţă translucidă şi eclatantă ca şi „Laguna din Albufeira», sau perne ceramice din seria «Tihna», despre care autoarea spune că sunt „păstrătoarele unor taine, martorele tăcute ale nenumăratelor întâmplări, constituindu-se în adevărate oglinzi ale timpului“.

Madrid

„Covorul ceramic este un veritabil ambasador între Occident şi Orient care preia şi transpune în volum, prin tehnicile focului, principiile decorative al artei ţesutului din Asia Mică. Geneza acestor lucrări este continuarea unei aventuri interioare de descoperire şi de aprofundare a culturii covoarelor orientale tradiţionale şi încercarea de a o împlini în contemporaneitate, din perspective noi, în tehnologia ceramicii care-mi este proprie”, a declarat ceramista.

madrid

Cristina Bolborea este profesor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti şi deţinătoarea mai multor premii, printre care Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru întreaga activitate (2014), Menţiune de Onoare la Bienala Internaţională de Ceramică de la Cluj, Premiul Salonului Naţional de Ceramică «Costel Badeaˮ (2011).

De-a lungul timpului, ceramista şi-a prezentat lucrările în cadrul a numeroase muzee şi expoziţii din România, iar în anul 2015 a expus la mai multe muzee celebre din Portugalia.

Expoziţia personală de peste 100 de piese, găzduită, timp de două luni, de Museo Nacional de Cerámica y Artes Suntuarias  „González Martí» de Valencia, s-a încheiat duminică, 18 septembrie.

Preţul intrării la muzeu este de 3 euro.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

LEAVE YOUR COMMENT

Tu dirección de correo electrónico no será publicada.

TERMENI ȘI CONDIȚII

Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in acord cu termenii agreati de catre www.inforoes.com in limita a 500 de semne, dar fara a depasi jumatate din articolul sau stirea in cauza, asigurandu-se astfel atat libera circulatie a informatiei, cat si caracterul de "revista a presei" sustinut de paginile de internet in cauza. Preluarea integrală a materialului se realizaza doar cu acordul www.inforoes.com sau cu precizarea "Preluat integral de pe www.inforoes.com" (întotdeauna însoțit de un link către materialul preluat). Dumneavoastra sunteti singurul responsabil atat fata de terti, cat si fata de www.inforoes.com in legatura cu accesarea/utilizarea/exploatarea Continutului. Pentru mai multe informati consulta TERMENI ȘI CONDIȚII