Consulat itinerant la Murcia
O echipă a Secției Consulare din Sevilla se va deplasa la Murcia, joi 6 octombrie, pentru a furniza servicii consulare cetățenilor români aflați în zonă.
Se vor efectua următoarele servicii consulare: acte notariale (procuri, declarații, adeverințe consulare), înscrieri acte stare civilă, titluri de călătorie.
Din motive exclusiv tehnice, nu se pot primi solicitări de pașapoarte.
Activitatea se va desfășura , în incinta Centro de Formación e Iniciativas de Empleo, La FICA, Avda. Primero de Mayo, zona Auditorio Municipal după următorul program:
- între orele 09.30 – 13.30 primiri acte;
- între orele 15.30 – 17.00 eliberări documente.
Pentru efectuarea serviciului consular dorit, este necesar să dețineți documente de identitate sau de călătorie și/sau stare civilă, atât în original, cât și copie.
Consulatul recomandă celor interesați să solicite în prealabil o programare, până pe data de 3 octombrie, la adresa de email: sevilla.consul@mae.ro.
E- mailul trebuie să cuprindă următoarele date: numele și prenumele, serviciul consular solicitat și un număr de telefon la care puteți fi contactat.
Important: Solicitările pentru eliberarea pașapoartelor se depun exclusiv la Consulatul General al României la Sevilla, situat pe Av. Manuel Siurot 30