Home Eveniment 1 Iunie- Ziua Internațională a Copilului istoric și tradiții
1 Iunie- Ziua Internațională a Copilului istoric și tradiții

1 Iunie- Ziua Internațională a Copilului istoric și tradiții

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

”Ziua Copilului” (numită şi ”Ziua Internaţională a Copilului”) a fost menţionată prima dată la Geneva la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor în luna august a anului 1925, unde cei 54 de reprezentanţi din diferite ţări, au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului.

După această conferinţă, multe guverne au introdus «Ziua Copilului«. În Turcia ziua copilului a fost sărbătorită pentru prima dată la 23 aprilie 1920.

Ziua Internaţională a Copilului a fost sărbatorită pentru prima oara în lume în octombrie 1953 şi a fost sponsorizată de către Uniunea Internaţională pentru Bunăstarea Copilului din Geneva. Ideea de a avea o zi internaţională i-a venit lui Rubab Mansoor, elev în clasa a VIII-a şi a fost acceptată şi adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 1954.

În același an, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare stat să dispună de o zi la aşa-numita „Ziua Copilului” (“Universal Children’s Day”).

Nu se ştie exact de ce ziua de 1 Iunie a fost aleasă ca Ziua Internaţională a Copilului, însă există o teorie potrivit căreia, consulul general chinez de la San Francisco a strâns un număr de copii orfani chinezi pentru a sărbători Festivalul Dragonului, care s-a întâmplat să fie chiar pe 1 iunie, dată care a coincis, de asemenea, cu Conferinţa de la Geneva. De atunci s-a stabilit ca 1 iunie sa fie Ziua Internaţională a Copilului, mai ales în ţările comuniste.

În vest, această zi este sărbătorită în alte zile ale anului, dar nu i se acordă prea mare atenţie. Astfel, această zi a fost interpretată ca fiind o sărbătoare comunistă.

România

Originea sărbătoririi copiilor din România la 1 Iunie nu trebuie căutată la San Francisco sau la Geneva, ci la… Moscova. Căci recomandarea Naţiunilor Unite, ca toţi copiii planetei să aibă o zi numai a lor, fusese pusă în aplicare de Uniunea Sovietică şi de statele din sfera sa de influenţă cu câţiva ani mai devreme.

În noiembrie 1949 avusese loc în capitala URSS o reuniune a Federaţiei Internaţionale a Femeilor Democrate. Cu astfel de comitete şi comisii, conţinând în titulatură cuvântul «democrat», Uniunea Sovie­tică îi cucerise pe occidentali între cele două războaie mondiale.

Îmbrăţişând temele propagandei sovietice, participantele la reuniune opinau că de «pericolul imperialist» nu scapă nimeni. Cu atât mai puţin copiii, inocenţi şi fragili prin însăşi «definiţia» lor de copii. Cu acel prilej s-a decis că trebuie făcut neapărat ceva pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale tinerei generaţii şi totodată s-a proclamat data de 1 Iunie ca Zi Internaţională a Copilului.

Deşi impusă cu argumentele propagandei, grija pentru copiii imperiului sovietic nu era deloc inutilă. În această parte a lumii, sărăcia, bolile, analfabetismul fiind mai degrabă regula, iar nu excepţia.

Deciziile de la Moscova au fost rapid impuse în «statele frăţeşti». Astfel, în şedinţa Secretariatului CC al Partidului Muncitoresc Român de la 22 martie 1950, la primul punct pe ordinea de zi figura şi «organizarea Zilei Internaţionale a Copilului«. 1950 a fost primul an când copiii români au fost sărbătoriţi la 1 iunie. Din acest motiv, chiar şi astăzi, Ziua Copilului este marcată în prima zi a lui Cireşar doar în fostele republici sovietice şi în statele din Europa de Est.

În România, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) s-a înființat la 1 ianuarie 2005.

Ziua Copilului în lume

Data Zilei Copilului variază foarte mult între ţări. Aproximativ 30 de state au preluat dată de 1 iunie de la China şi SUA.

Argentina sărbătoreşte Ziua Copilului în a doua duminică din luna august.

Australia sărbătoreşte în prima duminică din luna iulie.

Brazilia sărbătoreşte în data de 12 octombrie.

Bulgaria sărbătoreşte în data de 1 iunie.

Cuba sărbătoreşte în a treia duminică din luna iulie.

De la reunificarea Germania sărbătoreşte în data de 1 iunie din timpul DDR-ului şi 20 septembrie sărbătoarea Republicii Federale Germania.

India sărbătoreşte Ziua Copilului în data de 14 noiembrie.

Japonia sărbătoreşte în data de 5 mai.

Mexic sărbătoreşte în data de 30 aprilie.

Polonia sărbătoreşte în data de 1 iunie.

Turcia sărbătoreşte în data de 23 aprilie.

Ungaria sărbătoreşte în ultima duminică al lunii mai.

Ziua Internaţională a Copilului are la baza şi promovează schimbul reciproc de idei, dorinţa de a-i face pe copii să înţeleagă acest concept, precum şi iniţierea unei acţiuni de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

LEAVE YOUR COMMENT

Tu dirección de correo electrónico no será publicada.

TERMENI ȘI CONDIȚII

Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in acord cu termenii agreati de catre www.inforoes.com in limita a 500 de semne, dar fara a depasi jumatate din articolul sau stirea in cauza, asigurandu-se astfel atat libera circulatie a informatiei, cat si caracterul de "revista a presei" sustinut de paginile de internet in cauza. Preluarea integrală a materialului se realizaza doar cu acordul www.inforoes.com sau cu precizarea "Preluat integral de pe www.inforoes.com" (întotdeauna însoțit de un link către materialul preluat). Dumneavoastra sunteti singurul responsabil atat fata de terti, cat si fata de www.inforoes.com in legatura cu accesarea/utilizarea/exploatarea Continutului. Pentru mai multe informati consulta TERMENI ȘI CONDIȚII