Proiecție de film românesc la Madrid
Cinemateca „Matadero” din Madrid va proiecta, joi, 26 februarie, filmul românesc „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (Como celebré el fin del mundo) de la orele 18.00, în Plaza de Legazpi, numărul 8.
Filmul a fost realizat de regizorul Cătălin Mitulescu, în 2006, și a fost produs de către Strada Film, în coproducție cu Les Films Pelléas (Franța). A fost turnat în București și în suburbia Voluntari (cu excepția câtorva secvențe, filmate la Eșelnița și în apropierea cazanelor Dunării), în vara și toamna anului 2005.
Lungmetrajul prezintă destinul unei mici comunități din preajma Bucureștilor, în pragul Revoluției din 1989, concentrându-se mai ales pe schimbările la care iau parte doi frați, Lalalilu (Timotei Duma) și Eva Matei (Dorotheea Petre).
În 2006, la Festivalului de Film de la Cannes actrița din roul principal, Dorotheea Petre, primește premiul pentru cea mai bună actriță, la secțiunea Un certain regard.
În 2007, la Festivalul de Film Românesc „Premiile Gopo”, filmul primește patru distincții – Cel mai bun montaj, Cea mai bună muzică originală, Cea mai bună scenografie și Cele mai bune costume.