Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a găzduit, miercuri 27 mai, la Strasbourg, un eveniment de promovare a iniţiativei României privind crearea unei Curţi Internaţionale împotriva Terorismului, în marja Reuniunii mondiale a Societăţilor naţionale de drept internaţional.
Aurescu a prezentat elementele principale ale acestei iniţiative promovate de România, arătând că încă de la momentul lansării sale, în cursul lunii februarie 2015, aceasta a generat un larg interes în mediul diplomatic internaţional.
«Două motive esenţiale m-au determinat să avansez această propunere. În primul rând, sunt ferm convins că statul de drept şi justiţia internaţională reprezintă valori universale. Sunt, însă, necesare instrumente concrete pentru ca acestea să dobândească eficienţă, iar curţile şi tribunalele internaţionale sunt astfel de instrumente. În al doilea rând, trebuie să recunoaştem că fenomenele teroriste sunt tot mai prezente în viaţa noastră. Evenimentele tragice precum cele de la Charlie Hebdo din Paris, Muzeul Bardo din Tunis sau de la Universitatea Garissa din Kenya au generat o emoţie deosebit de puternică şi nu pot fi uitate uşor. Terorismul este una dintre cele mai atroce crime şi una dintre ameninţările cele mai insidioase. Este o provocare globală care reclamă o acţiune globală folosind dreptul şi justiţia ca instrumente. Poate acesta să fi fost unul dintre visele marelui jurist român Vespasian Pella, unul dintre fondatorii dreptului internaţional penal şi ai Curţii Penale Internationale Permanente. Moştenirea lui include contribuţia pentru două importante convenţii care au fost adoptate în 1937, Convenţia privind sancţionarea şi prevenirea terorismului (care a definit actele de terorism), respectiv Convenţia privind crearea unei Curţi penale internaţionale (pentru sancţionarea actelor de terorism)», a declarat Bogdan Aurescu, citat în comunicat.
Şeful diplomaţiei române a evidenţiat că, pentru a deveni realitate şi pentru a fi cu adevărat un instrument global în lupta împotriva terorismului, proiectul Curţii Internaţionale împotriva Terorismului necesită identificarea soluţiilor celor mai potrivite şi universal acceptabile pentru definirea competenţei materiale a curţii, respectiv identificarea mijloacelor juridice care să conducă la adoptarea rapidă a statutului acestei curţi.
«Facem paşi concreţi în direcţia materializării acestei iniţiative a României. Am găzduit la Bucureşti primele consultări la nivel de experţi juridici din România, Spania şi Olanda pentru creionarea statutului acestei curţi, iar o a doua întâlnire a avut loc la Madrid. Munca cea mai grea acum urmează: rafinarea textului juridic şi asigurarea sprijinului celui mai larg al comunităţii internaţionale, din partea statelor din toate zonele geografice. Succesul iniţiativei depinde de dorinţa reală a statelor de a combate terorismul cu mijloace juridice. Pentru a reuşi trebuie să manifestăm ambiţie şi hotărâre», a subliniat Aurescu.
La eveniment a participat profesorul Alain Pellet, preşedinte al Societăţii Franceze de Drept Internaţional, fost membru şi preşedinte al Comisiei de Drept Internaţional, care a argumentat în favoarea proiectului propus de România.
«Ideea unei Curţi Internaționale împotriva Terorismului, propuse de România, este una foarte bună. Sper să se transforme în realitate nu peste prea mult timp», a spus profesorul Pellet.