DIASPORA își va putea plăti taxele și impozitele online
Serviciu de plăţi online de taxe şi impozite ghişeul.ro va fi disponibil începând cu luna iulie şi pentru românii din străinătate, potrivit unui anunţ făcut de Marius Bostan, Ministrul Comunicaţiilor.
„Am sărbatorit ieri ziua românilor de pretutindeni şi vreau să anunţ astăzi (n.red 30 mai) că în maxim o lună de zile taxele şi impozitele vor putea fi plătite de românii din afara graniţelor şi cu cardul emis de alte bănci din afara României. Noi credem că tot cetăţenii sunt cei care ne vor ajuta, pe ei ne bazăm”, a declarat Ministrul Marius Bostan la conferinţa de presă susţinută cu ocazia împlinirii a cinci ani a platformei de plăţi online Ghişeul.ro.
Ghiseul.ro are în prezent peste 115.000 de utilizatori unici.
Aproape 250 de primării acceptă în prezent plata cu cardul online a taxelor şi impozitelor locale prin intermediul platformei www.ghiseul.ro – Sistemul Naţional Electronic de Plată Online, în creştere cu peste 30% faţă de finalul anului trecut, acoperind peste 80% din populaţia urbană a României.
“La nivel de plăţi electronice, în primele cinci luni ale anului acesta, s-au făcut mai multe plăţi decât toate plăţile de anul trecut. Una din priorităţile asumate a fost să simplificăm înregistrarea şi să mărim numarul de instituţii publice înrolate pe platforma. O să plafonăm comisioanele la maxim 1%, una din schimbările esenţiale fiind reducerea costurilor cu 50%”, a adăugat Marius Bostan.