Acuzații GRAVE la Zaragoza: „Consulul se răzbună pe mine pentru că am protestat la alegeri”. Consulatul: „E un terorist!”

Chiar dacă MAE a investit 50 de milioane de euro în sistemul E-Cons, pentru a ușura munca serviciilor consulare și a micșora timpul pe care cetățenii îl pierd pe la ghișee, problemele par a nu fi nici pe departe rezolvate.

departament-consular

 

Duminică, 9 august, am primit pe adresa redacției următorul e-mail (ne cerem scuze pentru eventualele greșeli, ele aparțin autorului scrisorii):

„La data de 27.07. 2015 am solicitat Consulatului de la Zaragoza eliberarea unei autorizații pentru ca soția mea să poată călători cu un minor (copilul nostru) în România la bunici.

Menționez că minorul deține pașaport spaniol, deoarece în anul 2012 a obținut naționalitate spaniolă.

La complectarea documentelor, în dreptul minorului, am trecut, cum cred că era firesc, datele din pașaportul pe care copilul îl deține. El nemaiavând alt document de călătorie.

La ghișeu am fost întrebat dacă minorul are vreun act românesc și am confirmat că deține certificat de naștere românesc, la care mi-au cerut o copie după acest document.

La eliberarea autorizației am constatat că în dreptul minorului au fost trecute alte date și nu cele pe care le trecusem în cerere, pe propria răspundere.

Menționez copilul s-a născut în Spania în anul 2006, iar din 2012 deține naționalitate spaniolă, iar din acea perioada minorul are ambele prenume (probabil nume – n.red.) de la tată și mamă.

Am cerut să vorbesc cu domnul consul pentru clarificarea situației.

L-am întrebat pe domnul consul de ce pe autorizația eliberată nu au fost trecut datele de pe pașaport, date pe care personal le-am completat. Mi s-a argumentat că minorul pe certificatul de naștere românesc figurează doar cu prenumele (probabil numele – n.red.) tatălui nu și cel al mamei.

Domnul consul bineînțeles a spus că dacă nu ne convine, să mergem la un notar public sau să facem un pașaport românesc că dumnealui nu recunoaște acest document eliberat de autoritățile spaniole.

Menționez că am apelat la poliția locală deoarece am considerat că s-a făcut un abuz și totodată un fals în documente, am cerut înapoierea celor 60 de euro, sumă care ne-a fost restituită.

Vă mai aduc la cunoștință că în timp ce vorbeam cu poliția, domnul Consul se adresează soției mele cu fraza:
„Știți doamnă că soțul dumitale a protestat la alegerile din 2 noiembrie 2014?” La care soția i-a răspuns că atunci a fost multă lume nemulțumită care și-a expus punctul de vedere atunci.

Asta mă face să cred că toate cele întâmplate au venit ca o răzbunare din partea acestui consul.

După cum știți dacă am fi acceptat acea autorizație la întoarcerea minorului, autoritățile ar fi observat că există acea neconcordanță dintre pașaport și documentul eliberat de consulat.

Vrând să mi se justifice acest abuz și totodată fals, două zile mai târziu am telefonat la Consulatul din Zaragoza și am întrebat dacă există Caiet de Sugestii și Reclamații și mi s-a spus că există.

O oră mai târziu m-am prezentat la Consulat și am cerut acest caiet, domnul consul mi-a spus că nu mi-l dă că aici nu suntem la piață și nu negociem.

În schimb, a venit și mi-a întins trei coli de scris și mi-a spus să scriu ce vreau și cât vreau. Am solicitat înapoierea documentelor depuse pe data de 27 iulie, petiție ce poate fi verificată după numărul de înregistrare 843 29 07 2015.

Ceea ce vă voi relata în următoarele rânduri vă va lăsa un gust amar.

Când am terminat de scris acea reclamație un individ pe care nu îl cunoșteam și nu mă cunoștea s-a apropiat de mine și mi-a spus : „Bă tu nu ești întreg la cap du-te la spital și caută-te la cap, o sa-ți pară rău de ceea ce faci”.

Individul știa ce demers făceam eu, de la cei din consultat.

În momentul în care m-a luat de umăr am decis să sun la poliția locală deoarece am considerat ca eu și fiul meu suntem amenințați de acest individ. Cred că a fost adus în consulat și lăsat să intre după ora închiderii.

În toate momentele petrecute angajatul consulatului care a venit cu acest individ a plecat de la fața locului iar eu nu am cerut ajutor decât la poliției spaniole deoarece în acea instituție nu aveam nici cea mai mică siguranță, pentru mine și copilul meu .

Acest individ a fost localizat de poliție, în momentul când poliția i-a cerut individului să se identifice, cine credeți că vine în apărarea acestuia: domnul consul. M-a surprins că dânsul nu a reacționat când în interiorul consulatului am fost agresat verbal de acest individ.

Vă mai precizez ca în momentul când scriam acea plângere l-am observat pe consul vorbind la telefon cea ce mă face să cred că el personal l-a chemat pe acest individ să mă intimideze.

Cea mai bună dovadă a celor expuse de mine sunt camerele video unde se poate vede cum a decurs întâmplarea.

Acest domn Consul și-a permis să-mi spună că va avea el grijă să transmită autorităților din România că minorul (copilul meu) este în neregulă și că va face în așa fel încât să nu se mai poată întoarce în țara unde s-a născut și nu va mai merge la școală.

Am făcut o plângere la poliție iar pe data de 27 august va avea loc prima înfățișare în procesul penal pe care i l-am intentat individului (nu știu cum îl cheamă) care m-a amenințat, iar ziarul local va publica în aceste zile un articol cu cele întâmplate.

Am făcut un memoriu către Ministrul de Externe al României în speranța că cineva va lua act de aceste abuzuri, și sper ca noi, cei plecați din România, să fim respectații și nu umiliți.
Vă mulțumesc
Cu respect,
Remus Apostolescu”.

Am solicitat și poziția Consulatului de la Zaragoza. Într-o convorbire telefonică pe care am purtat-o cu Alexandru Steriu, consulul român din Zaragoza, am aflat următoarele:

„ Fiul cetăţeanului care v-a sesizat se află într-o situație anormală din punct de vedere al legislaţiei internaţionale, are dublă cetățenie română şi spaniolă dar şi dublă identitate, mai precis ca cetăţean român are un nume de familie iar ca cetăţean spaniol are un nume de familie diferit format din numele de familie reunite ale părinţilor.

Personalul oficiului consular i-a explicat de la bun început faptul că nu se poate lua în considerare decât identitatea fiului său ca cetăţean român și inițial acesta a fost de acord ca actele să fie întocmite în acest mod. Când a venit să ridice documentul solicitat, tatăl minorului a refuzat documentul fapt pentru care i-au fost restituite taxele consulare achitate. Atât eu cât și personalul din Consulat i-am vorbit politicos și în nici un moment nu l-am jignit.

Cetăţeanului i s-a recomandat să efectueze demersuri pentru schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie românesc al fiului său minor, astfel ca numele său de familie ca cetăţean spaniol să fie acelaşi cu cel pe care îl va avea ca cetăţean român, pentru ca pe viitor să nu mai aibă astfel de probleme.

Referitor la persoana cu care cetăţeanul a intrat într-un conflict la sediul Consulatului, despre care susține că ar fi fost chemat de personalul oficiului, precizăm că acestă persoană nu are nicio legătură cu oficiul consular. Cetăţeanul este cunoscut de către personalul Consulatului fiind un om de afaceri român din Zaragoza în acea zi se aflându-se și el cu treburi la Consulat.

Nu am intervenit pentru nimeni la poliţie, poliţia a discutat separat cu fiecare din cei doi implicaţi în acest incident, eu pur si simplu ieseam din Consulat, i-am văzut pe cei doi împreună cu cinci agenţi de poliţie în stradă și m-am apropiat să văd despre ce e vorba.

Autoritățile române, respectiv MAE, Direcția Generală pentru Pașapoarte și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră au fost informate conform obligaţiei de serviciu atât cu privire la situația minorului cât şi la dezordinea creată de tatăl acestuia în Consulat.

Consulul României la Zaragoza a formulat un denunţ la Poliţia Naţională spaniolă împotriva acestei persoane după ce a descoperit amenințările pe care cetăţeanul le-a proferat într-un comentariu postat pe pagina dumnealui de Facebook, respectiv că „într-o zi va lua un lansator de rachete şi va veni după noi”. Considerăm că e o amenințare teroristă explicită și a trebuit să acționăm ca atare.

Este regretabil că s-a ajuns la o astfel de situație dar trebuie ca toată lumea să înțeleagă că există o legislație pe care trebuie să o respectăm aşa cum este, chiar dacă riscăm să nu fim pe placul tuturor.

Ionuț Marian Vâlcu, purtătorul de cuvânt al Ambasadei României în Regatul Spaniei ne-a confirmat că există o petiție depusă de Remus Apostolescu: „ Petiția la care faceți referire a fost primită săptămâna trecută și este adresată ministerului. Va primi un răspuns în termenul prevăzut de lege, 30 de zile”