Ambasada României în Italia, agent comercial pentru Blue Air
”Compania aeriană românească Blue Air a inaugurat recent primul zbor direct pe ruta Florența-Iași, o legătură care vine în sprijinul promovării turismului și a schimburilor culturale dintre cele două țări.”
Aceasta este o postare de pe pagina Facebook a Ambasadei României, prin care este promovată o știre publicitară despre inaugurarea unui nou zbor Blue-Air de la Florența la Iași.
Lăsând la o parte formularea, care parcă ar vrea să păcălească cenzura – zborurile vor promova ”turismul și schimburile culturale” – este vorba de o publicitate nici măcar foarte mascată.
Pagina facebook a Ambasadei este pagină oficială, este vocea instituției, fiind gestionată de un angajat al statului român, nu de un voluntar în timpul liber.
M-am uitat curios la pagina Facebook a Ambasadei Italiei în România, poate face publicitate la Alitalia – și câtă nevoie ar avea – dar n-am găsit. Sau poate Ambasada României de la Roma ar trebui, dacă tot s-a dat liber la promovare comercială, să promoveze compania Tarom, lipită pământului, companie încă a statului român.
O firmă de avocatură, promovată pe pagina oficială a Ambasadei României din Austria