Ambasada României la Madrid avertizează cu privire la „colaboratorii” consulatului
Ca urmare a înmulțirii plângerilor cu privire la serviciile oferite de așa-zișii colaboratori ai consulatului, Ambasada reamintește cetățenilor români să nu apeleze la persoanele neautorizate din afara Secției Consulare, pentru obținerea de informații.
Ambasada a primit în ultima vreme din ce în ce mai multe plângeri referitoare la faptul că anumite persoane promit efectuarea de demersuri sau obținerea de documente fără a fi autorizate în acest sens.
Într-un comunicat emis de către Ambasadă se arată următoarele: „traducătorii autorizați de Ministerul Justiției din România sau de Ministerul Afacerilor Externe și Cooperării din Spania nu sunt angajații sau colaboratorii Ambasadei ori ai Secției Consulare și nu răspundem de profesionalismul acestora sau de calitatea traducerilor acestora.”
Pentru o mai bună înțelegere a acestor situații, lucrătorii Ambasadei vin cu o serie de exemple ilustrative a modului de operare a acestor presupuși colaboratori:
– pentru înscrierea certificatului de naștere, căsătorie, sau deces vi se promite obținerea apostilei de la Haga și traducerea în limba română a documentului spaniol, când, de fapt, prin prezentarea modelului certificado plurilingüe (care se obține pe loc și gratuit de la Registrul Civil care v-a eliberat libro de familia), nu mai este nevoie nici de apostilă, nici de traducere.
-la pașapoartele tip CRDS puteți reduce costurile (în cazul în care mai mulți membri ai unei familii solicită acest tip de pașaport) prin prezentarea unui empadronamiento colectivo, pe o singură pagină, în care să fie trecuți toți membrii familiei care solicită pașapoarte.
-în cazul în care aveți carte de identitate valabilă și solicitați pașaport, NU este nevoie de NIE sau empadronamiento și nici de traducerea acestora.
-vi se oferă informația eronată că doar pașaportul tip CRDS este valabil 5 ani, fără a vi se explica efectele renunțării la domiciliul în România (adică la cartea de identitate). Toate pașapoartele (cu domiciliul în România sau în străinătate) sunt biometrice și sunt valabile 5 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 12 ani și 3 ani pentru persoanele care nu au împlinit 12 ani. Excepția o reprezintă doar pașaportul temporar care se eliberează numai în condiții speciale prevăzute de lege, la solicitarea expresă și care este valabil 1 an.
– vi se induce în mod eronat ideea că pașaportul cu domiciliul în Spania (CRDS) este un pașaport spaniol, care vă dă mai multe drepturi în Spania. Toți cetățenii români beneficiază de aceleași drepturi și obligații în Spania, indiferent de tipul documentului de identitate (carte de identitate, pașaport cu domiciliul în România sau în străinătate). România eliberează doar pașapoarte românești pentru cetățenii români, așa cum pașapoartele spaniole sunt eliberate doar de către autoritățile spaniole și doar pentru cetățenii spanioli.
Informații complete și corecte, în funcție de fiecare caz în parte, vă pot fi oferite doar de personalul consular fie prin e-mail (secretariado@consuladoderumania.es), fie prin telefon (91.734.40.04), fie direct de la Biroul de Informații din incinta consulatului.