Ambasada României la Madrid, agent publicitar pentru compania PRIVATĂ Digi Mobil. Ce interese aveți, doamna ambasador Dancău?
De la o vreme, Ambasada României la Madrid nu mai ține cont de echilibrul pe care ar trebui să îl creeze și să îl respecte în comunitatea românească.
Astfel, nu se știe cine, dar ne vine greu să credem că ambasadoarea Gabriela Dancău nu are cunoștință de așa ceva, publică pe pagina OFICIALĂ de Facebook a instituției articole publicitare în care sunt promovate companii private și publicații alese pe sprânceană dintre cele care se îndestulează anual cu bani de al bugetul statului român.
Cu puțin timp în urmă, a apărut pe pagina oficială de Facebook a ambasadei promovarea unui articol publicitar din publicația Noi în Spania: „DIGI mobil explică pe larg „Roaming ca acasă”. Este, de fapt, un material publicitar sau cel puțin propagandistic publicat de ziarul care „trăiește” din bani de la bugetul României.
Ținem să atragem atenția că Digi Mobil nu este la prima relație apropiată cu ambasada Românei din Spania și cu autoritățile române. În urmă cu doi ani, aceeași companie a sponsorizat o vizită a președintelui Iohannis în Spania. La intrarea în sala unde șeful statului trebuia să se întâlnească cu reprezentanții comunității românești trona un afiș pe care scria „sponsor Digi Mobil”.
„Administrația prezidențială nu a dat bani pentru organizarea întâlnirii cu românii de la Madrid, iar Ambasada nu avea bani ca să închirieze această sală”, a fost explicația dată de ambasadă.
Însă, pe pagina de Facebook a instituției sunt promovate și evenimente organizate de diverse societăți comerciale. Bunăoară, a fost promovat, nu se cunoaște din ce rațiuni, un concert cu solista Andra, unde prețul unui bilet costa zeci de euro.
Mai mult decât atât, acel cineva care administrează pagina de Facebook a ambasadei a decis să promoveze doar trei publicații/site-uri de limba română. Unul dintre ele este, bineînțeles, cel al televiziunii Digi 24. Ori ambasadoarea este îndrăgostită de acest brand, ori cineva, de la București, i-a trasat această linie. Hotărâți dumneavoastră.
Celelalte publicații nu există pentru această instituție care ar trebui să fie un model de echilibru în comunitate, nicidecum că aibă preferințe de acest gen.
Violeta Niculescu
Mircea Maer