Spania. Ani grei de pușcărie pentru asasinul român al jucătoarei olandeze de volei Ingrid Visser

Românul Valentin Ion și spaniolul Juan Cuenca au primit sentințe de câte 34 ani închisoare pentru asasinarea jucătoarei olandeze de volei Ingrid Visser și a partenerului ei, Lodewijk Severein, pe 13 mai 2013, într-o casă de vacanță din Molina de Segura, relatează EFE.

 

Tribunalul din Murcia a stabilit că vinovații, care au dezmembrat cadavrele după omor, să plătească despăgubiri în valoare totală de 200.000 euro familiilor victimelor.

Un alt cetățean român, Constantin Stan, care a participat doar la tranșarea cadavrelor și îngroparea lor, a primit 5 luni închisoare pentru delictul de tăinuire a omorului.

Acesta a fost obligat să plătească și suma de 16.000 euro ca despăgubiri fratelui voleibalistei și celor doi fii ai bărbatului asasinat.

Sentințele nu sunt definitive și pot fi atacate cu apel la Tribunalul Superior al regiunii Murcia.

Valentin Ion și-a recunoscut vina luna trecută, când a mărturisit că i-a ucis în bătaie pe cei doi, în timpul unei confruntări care a avut loc în mai 2013, într-o casă de vacanță închiriată de Juan Cuenca.

Ion le-a lovit pe cele două victime cu o scrumieră și o vază și, după ce au murit, a dezmembrat corpurile, a aruncat o parte la gunoi, în apropierea unei piețe chinezești și a îngropat restul într-o livadă.

Românul a mai recunoscut că a primit 1.200 de euro din partea lui Cuenca, însă a negat că acesta l-ar fi plătit să-i ucidă pe cei doi olandezi și că banii ar fi fost contravaloarea drumului de la Valencia la Murcia.