Apă gratis pentru românii nevoiași din Cordoba
Primăria din Cordoba a inițiat un program social prin care aproximativ 1.800 de familii de români din zonă vor beneficia de apă potabilă și menajeră, timp de șase luni, în mod gratuit.
Coaliția PSOE-IU împreună cu Emacsa (compania locală care se ocupă de distribuirea apei) au semnat un acord prin care așezările ilegale de români vor primi apă și pubele de gunoi.
Conform statisticilor primăriei din Cordoba, în zonă sunt 1.800 de familii de români care locuiesc în spații amenajate ilegal, fără a beneficia de apă, canalizare sau curent electric.
Locuitorii din aceste așezări vor semna un contract cu autoritățile în urma cărora vor primi servicii pentru întreținerea corespunzătoare a zonei și a celor care locuiesc acolo, urmărindu-se astfel o mai bună integrare socială a celor nevoiași.
Astfel, timp de șase luni, fiecare persoană va primi lunar trei metri cubi de apă.
După această perioadă, contractele vor fi revizuite de către primărie, iar în cazul în care este nevoie, perioada de furnizare a apei se va mări cu alte șase luni.