BNR angajează români din străinătate. Vezi condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
BNR lansează programul Brain Regain, pentru selectarea specialiştilor români din străinătate, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul instituţiei, citat de Capital.ro.
«BNR pune la dispoziţia specialiştilor români, care lucrează în străinătate, posturi de înaltă competenţă în următoarele arii de specialitate ale băncii centrale: politică monetară, modelare şi prognoze macroeconomice, stabilitate financiară, reglementare şi autorizare, operaţiuni de piaţă, studii economice, relaţii internaţionale şi rezoluţie bancară. Dacă aveţi minimum 5 ani experienţă profesională relevantă, obţinută în străinătate, în cadrul unor instituţii financiare internaţionale, bănci centrale, bănci comerciale, instituţii de învăţământ superior sau institute de cercetare, Banca Naţională a României vă oferă posibilitatea valorificării experienţei în ţară, prin angajarea cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată», se arată în anunţ.
Posturile disponibile prin Programul «Brain Regain» – 2017, condiţiile specifice de participare şi calendarul procesului de selecţie vor fi publicate până la data de 1 octombrie 2017.
Conform BNR, înscrierea se face prin transmiterea pe adresa hr.recrutare@bnro.ro a unui curriculum vitae (model european), scrisoare de intenţie, diplomă de master şi/sau doctorat (după caz), alte diplome şi certificate care atestă pregătirea, cartea de identitate/paşaport, documente care să ateste experienţa profesională în străinătate şi recomandări din partea angajatorului sau din partea unor profesori/specialişti de renume, după caz.
Interviul final va fi susţinut în prezenţa membrilor Comitetului de administrare a Programului, la sediul Băncii Naţionale a României din Bucureşti.
Candidaţii admişi în urma procesului de selecţie vor fi angajaţi în Banca Naţională a României cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, mai arată sursa citată.
SURSA: CAPITAL