Campania „Din Suflet pentru România”. Donează pentru ajutorarea copiilor și bătrânilor nevoiași!
Asociația,“Centrul Cultural Român din Catalonia”, împreuna cu parohia “Sfântul Ștefan cel Mare” din localitatea Arbucies, provincia Girona, au inițiat, vineri, 6 ianuarie, campania „Din suflet pentru România” de colectare de alimente și haine pentru centrele de copii și bătrâni din România.
Campania se va desfășura pe mai multe etape, pe o perioadă nelimtată, urmând ca mai multe centre de copii și bătrâni din țară să primească ajutoare.
Prima etapă s-a materializat, luni, 12 ianuarie, când persoanele cu dizabilități de la Centrul de Îngrijire și Asistență din Târgul Neamț au primit mai multe pachete cu alimente de la românii din Spania.
Ajutoarele pentru persoanele cu handicap au ajuns în România, gratuit, cu ajutorul firmei de transport Atlassib. Organizatorii campaniei au declarat că și pe viitor vor conta pe ajutorul celor de la Atlassib.
Stela Vidrașcu, vicepreședinta Asociației Centrul Cultural Roman din Catalunia, a decalarat: „prin acest gest umanitar dorim să-i facem să nu se simtă marginalizați și să înțeleagă că mai sunt persoane care se gândesc și la ei.”
Directoarea Centrului de Îngrijire și Asistență din Târgul Neamț, Arsinica Nemțanu, a trimis un mesaj de mulțumire, atât organizatorilor, cât și celor care au participat la campanie: „Mulțumim atât părintelui paroh Adrian Apostol, cât și tuturor persoanelor care au participat la strângerea acestor peoduse.”
A doua etapă se află în desfășurare și constă în strângerea de sticle cu ulei pentru același centru.
Organizatorii fac apel la toți acei care vor să contribuie și pun la dispoziție un număr de telefon (0034) 642. 818. 884 unde vi se pot furniza mai multe informații.