Membrii Asociației Culturale „Divrbium” au sărbatorit Ziua Limbii Române într-un spațiu neconvențional, în parcul Casa de Campo din Madrid. De altfel, manifestarea a făcut parte din evenimentul cultural „Dialoguri Interculturale Itinerante” care se află la a treia ediție și care își propune promovarea culturii române în spații neconvenționale. Președintele asociației, Gelu Vlașin, a propus un experiment și i-a rugat pe cei prezenți să recite strofe din poemul „Limba Noastră” de Alexei Mateevici. Astfel, fiecare și-a pus amprent personală, interpretând în propriul stil poezia dedicată limbii române. S-a discutat despre autori români contemporani și au fost recitate din poemele acestora (Gheorghe ...
Leer mas
Vineri, 29 august, în incinta Auditoriului Montserat Caballe din localitatea Arganda del Rey, a avut loc deschiderea oficială a sucursalei spaniole a Uniunii Internaționale a Romilor (IRU). La eveniment au participat președintele IRU, Dorin Cioabă, regele internațional al romilor, președintele noii filiale, Clauidiu Traian Covaciu, reprezentanta Ambasadei României la Madrid, Monica Revecu, președintele FEDROM, Miguel Fonda și scritorul Gelu Vlașin, președintele Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS). Președintele IRU, Dorin Cioabă, i-a înmânat lui Claudiu Traian Covaciu documentele oficiale de funcționare a filialei din Spania. De asemenea, a fost semnat un contract de parteneriat între IRU Spania și ...
Leer mas
Propunerea legislativă ca Ziua Internațională a Limbii Române să fie sărbătorită în fiecare an la 31 august, a fost a fost inițiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. Propunerea legislativă a devenit Legea nr. 53/2013[2], adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri. Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ...
Leer mas
Asociaţia Culturală ”Diverbium” organizează sâmbătă, 30 august, începând cu ora 10.00 în parcul public ”Casa de Campo” , Madrid, cea de a treia ediție a evenimentului ”Dialoguri Interculturale Itinerante” cu ocazia sărbătoririi ”Zilei Limbii Române”. Proiectul, coordonat de scriitorul Gelu Vlașin, beneficiază de cofinanțare din partea MAE / DPRRP ( Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni) și are colaborator principal A.S.A.R.S. – Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (Asociacion de Escritores y Artistas Rumanos de España – ASARS) La eveniment vor participa mai mulți scriitori și muzicieni români din Spania: Mioara Rîșnoveanu, Dragoş Cosmin Popă, Flori Maracovschi, ...
Leer mas
Pe 29 august, la Madrid, va avea loc deschiderea oficială a sucursalei Uniunii Internaționale a Romilor. Evenimentul va începe la ora 10.00 și se va desfășura în incinta auditoriului Montserat Caballe, de pe strada Mar de Alboran nr. 1, lângă Juzgado. La eveniment vor participa președintele IRU, Dorin Cioabă, alături de reprezentați ai Parlamentului Internațional al Romilor, printre care Orjan Galjius, președintele IRU Olanda, Yusuf Celik, comisar de Proiecte și Finanțe al IRU, Mircea Dumitru, secretar general al PADR. De asemnea, vor fi prezenți și reprezentanți ai Ambasadei și Consulatului României din Madrid, precum și reprezentanți ai unor organizații românești ...
Leer mas
Zvetlana Preoteasa, director general al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni a anunțat apariția începând cu luna septembrie de noi manuale pentru copiii românilor din străinătate. Potrivit publicației Gazeta Românească din Italia, se vor tipări manuale ce vor cuprinde obiceiuri și tradiții românești, de învățare a limbii române de către străini sau de către copiii românilor care nu știu să vorbească limba părinților și un manual de geografie, cu texte, hărți și jocuri interactive. Manualele vor fi diferite față de cele emise de către Ministerul Educației Naționale. Vor avea elemente noi și vor fi însoțite și de un ghid ...
Leer mas
Astăzi, 15 august, calendarul creștin sărbătorește una dintre cele mai mari și importante sărbători- Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare). Este ziua în care biserica prăznuiește mutarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Legat de această mare sărbătoare, în popor există o multitudine de obiceiuri și tradiții. Sfânta Maria Mare: Tradiții și Obiceiuri Se merge la biserică în această zi și se împart struguri, prune și faguri de miere pentru sufletul celor care au părăsit aceasta lume. În unele zone, după slujba de Sfânta Maria, femeile se îndreaptă către cimitire pentru a tămâia mormintele celor dragi. În biserică, se ...
Leer mas
Institutul Limbii Române din București și Centrul Public Ramón Menéndez Pidal “La Escuelona” Gijon organizează în sala de expozitii numărul cinci a Centrului Municipal de Integrare ”El Llano” din strada Río de Oro, 37 o expoziție de fotografie. Trei artiști români, Sorin Onișor, Bogdan Comănescu și Levi Capatan expun instantanee cu peisaje și obiceiuri românești. Expoziția ”Este es mi país, Rumanía” (Aceasta este țara mea, România) va fi deschisă în perioada 5- 24 august între 8.00 și 22.00 de luni până sâmbătă, iar duminica între 8.00 și 15.00. Intrarea este liberă.
Daniel Miguel San Jose, rectorul Univesității din Valladolid, a deschis, pe 4 august, ediția cu numărul 51 a Școlii Cinematografice de Vară, eveniment ce va dura două săptămâni și în cadrul căruia vor fi prezenți cineaști din Spania, Venezuela și România. Ediția din acest an va fi dedicată regizorului și scenaristului francez Alain Resnais, figură mitică a cinematorgrafiei avangardiste, care s-a stins din viață în acest an, la Paris. În aula Mergelina, din cadrul Facultății de Drept, vor fi proiectate zilnic lung-metraje în memoria marii personalități a filmului francez. La cele două sesiuni de proiecții, prima de la ora 11.30 ...
Leer mas
În peioada 10 iulie- 10 septembrie Asociația Culturală ”Diverbium” în parteneriat cu ”Reţeaua literară” și Editura ”Karth” organizează cea de-a IV -a ediţie a Concursului Naţional de Literatură (secţiunile poezie şi proză) destinat atât românilor din afara granițelor cât și celor din România. Finaliştii vor fi desemnaţi în prima parte a lunii octombrie 2014. Câştigătorii vor beneficia de publicarea manuscriselor la Editura Karth şi de lansare la Salonul Internaţional de Carte ”BOOKFEST” din primăvara anului 2015, iar finaliştii de promovare preferenţială atât în Reţeaua literară cât şi prin intermediul site-urilor partenere. Juriul care va desemna câștigătorii este format din scriitorii: ...
Leer mas