»Castell» se numesc »turnurile umane» construite, de obicei, la festivități anuale din localitățile Cataloniei. Locul tradițional unde se înalță turnurile este piața din fața balconului primăriei. În 2010, turnurile »castell» au fost incluse de UNESCO între Capodoperele Patrimoniului Mondial Imaterial. Turnurile umane sunt formate de așa-numiții »castelleri», care se poziționează unii pe umerii altora într-o succesiune de peste șase etaje. Fiecare nivel din »tronc», denumirea dată părții ce se ridică de la al doilea etaj în sus, este formată în general din doi până la cinci bărbați mai puternici care susțin tineri mai ușori, băieți sau fete. La nivelurile superioare ...
Leer mas
„Doi sau trei dintre jucătorii remarcați la Sevilla vor fi pe lista convocaților la următoarele acțiuni ale naționalelor de juniori. Am văzut la lucru și jucători foarte tineri, deosebit de interesanți, pe care îi așteptăm acum să crească. Spania rămâne deosebit de ofertantă pentru noi, ne gândim să organizăm o acțiune și la Valencia, pentru că este mai aproape de Madrid și de Barcelona și este locul în care avem o comunitate importantă de români” a declarat managerul Departamentului Scouting din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, Aurel Țicleanu după trialul organizat în orașul spaniol Sevilla, în perioada 18- 21 februarie. ...
Leer mas
Tina Olari, creatoarea de modă din Bistriţa, va fi premiată luna aceasta cu „Degetarul de aur”, distincţie ce se acordă celor mai buni designeri spanioli. Tina este prima româncă distinsă cu acest premiu. Românca a devenit cunoscută ca designer, la nivel internaţional, după ce a creat hainele câştigătoarei Miss World 2015, Mireia Lalaguna. Ea va primi premiul pe 19 februarie, la Madrid, în cadrul unui eveniment la care vor fi prezente cele mai cunoscute nume din lumea modei din Peninsula Iberică, precum şi personalităţi publice din Spania. Tina Olari s-a declarat extrem de entuziasmată de acest premiu, adăugând că are ...
Leer mas
Românca Marcea Topor, jurnalistă la Catalonia Today, este, începând de duminica, 10 ianuarie, Prima Doamnă a regiunii separatiste din Spania, după ce soțul ei, Carles Puigdemont, a fost investit în funcția de președinte al Guvernului Catalan (Generalitat). Marcela Topor a fost prezentă, duminică, în Parlamentul Catalan, unde a asistat la discursul de investitură al soțului. Cei doi s-au căsătorit la Iași, conform ritului ortodox, și au împreună doua fetițe, în vârstă de 9, respectiv 7 ani. Marcela Topor, care împărtășește ideile politice ale soțului ei, este gazda programului «Catalan Conections», în cadrul căruia intervievează in limba engleză cetățeni străini care ...
Leer mas
Dacia Sandero impresionează cu vânzările pe care le are în Spania, iar jurnaliștii iberici încearcă să explice motivul pentru care mașina este atât de populară în rândul spaniolilor. Publicația „Autopista” notează că nu doar prețul foarte scăzut al Daciei Sandero a dus la acest succes răsunător, ci și progresul făcut în ultimul timp. «ADN-ul Daciei Sandero conține toate ingredientele ce fac din Dacia un brand cu mult succes în momentul de față: un preț foarte bun, dimensiuni excelente, un portbagaj de 320 de litri și o rezistență în timp remarcabilă», scrie „Autopista”. Apoi, sursa citată susține că cei care au ...
Leer mas
Cea mai frumoasă femeie din Spania poartă ţinutele designerului bistriţean Tina Olari. Mireia Lalaguna a câştigat concursul Miss World Spain şi își va reprezenta țara la concursul Miss World 2015, care va avea loc în China. Gala Miss World Spania a avut loc duminică, 25 octombrie, în Estepona, provincia Malaga. Tina Olari a făcut parte din delegaţia Barcelonei, formată din 10 persoane şi condusă de directorul Jose Antonio Giovinco. Catalonia a avut patru concurente: Miss World Barcelona – Mireia Lalaguna, Miss World Lérida – Yohenis Flores, Miss World Girona- Ruth Legido, Miss World Tarragona – Elisabeth Borne, toate purtând creaţii ...
Leer mas
Curtea Europeană de Justiţie a hotărât că acordul Safe Harbor, pe care companiile din SUA îl folosesc pentru a transfera date între ţara lor şi Europa, este invalid. Astfel, companiile tehnologice precum Facebook şi Twitter ar putea fi nevoite să stocheze informaţiile utilizatorilor europeni în Europa, fără să le mai poată găzdui în SUA, scrie Business Insider. CEJ a sugerat că datele utilizatorilor de Facebook din Europa nu ar mai trebui transferate către serverele din SUA. Decizia survine după ce avocatul Max Schrems , care apără dreptul utilizatorilor la viaţă privată, a dat în judecată Facebook în Irlanda. El a ...
Leer mas
Directorul sportiv al FC Oţelul Galați, Cristian Munteanu, a anunţat că fosta campioană a României în sezonul 2010/2011 a fost notificată de campioana Spaniei, FC Barcelona, să-şi schimbe sigla. FC Barcelona a trimis o adresă către gălățeni, prin care îi anunță că trebuie să-și schimbe emblema pe motiv că seamănă prea mult cu cea a clubului catalan. „Chiar dacă nu vrem, suntem obligaţi de Barcelona. Am primit somaţie, probabil ne-au acţionat şi în judecată. Trebuie să ne schimbăm sigla, pentru ca seamănă foarte mult cu cea a Barcelonei. Cineva de la Barcelona a văzut sigla şi ne-au trimis somaţie sau ...
Leer mas
Am ajuns ziua în care istoria nu se mai poate povesti. Pentru că „cineva” a crezut de cuviinţă că trebuie sa ştergem cu buretele chestii urâte care ni s-au întâmplat nouă ca popor, nouă ca oameni, nouă ca existenţă. Deşi în Constituţie ni se garantează dreptul la liberă exprimare, un Preşedinte ales de popor, în virtutea unei Constituţii în vigoare, semnează și aprobă un text de lege care ne îngrădeşte dreptul la povestit. Da, la povestit, pentru că nu facem altceva decât să povestim ce li s-a întâmplat bunicilor și străbunicilor noștri. Ciudat, nu e așa? Pentru că Ceauşescu, Mareșalul ...
Leer mas
Insulele private sunt asociate cu un stil de viață luxos și cu niște conturi bancare de proporții. Dar există oferte și pentru cei care nu fac parte din clasa bogată: insule la prețul unei case. De multe ori, achiziția acestora și construcția de la zero a unei locuințe acolo poate fi simțitor mai ieftină decât a unei proprietăți de vacanță pe litoralul românesc, de exemplu. Iată câteva din insulele din Spania care sunt scoase la vânzare: Insula Colom (Illa d’en Colom) Cu o suprafață de 59 de hectare, insula este situată la doar 200 de metri nord-est de Insula Menorca, ...
Leer mas