O familie de români care locuieşte de aproape 10 ani în Belgia s-a adresat Consulatului României din cadrul Ambasadei din Bruxelles pentru a obţine certificatul de naştere al copilului. După ce a depus toate documentele şi cererile necesare la dosar a avut parte de o surpriză… neplăcută. Dosarul a fost respins pe motiv că documentele nu au fost completate cu pixurile puse la dispoziţie de angajaţii Ambasadei. Mădălina, o româncă din Bruxelles, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, ne-a relatat pe larg, în exclusivitate, corespondența cu reprezentantul Misiunii Diplomatice. Oficialul a motivat că cererile care nu sunt completate cu pix ...
Leer mas
Institutul Cultural Român de la Madrid, în colaborare cu Biblioteca Academiei Române, organizează vineri, 22 aprilie, la sediul din Plaza de la Lealtad, numărul 3, o expoziție inedită. Expoziția „Marcel Iancu și artiștii avangardiști de la Contimporanul” va putea fi vizitată până la ora 22.00 și va cuprinde 28 de desene, colaje, litografii și cromolitografii ale unora dintre cei mai importanți reprezentanți ai avangardei românești: Marcel Iancu, Victor Brauner, Max Hermann Maxy și Hans Mattis-Teutsch. Prezentate pentru prima dată în Spania, lucrările fac parte din colecția Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Cei patru artiști au făcut parte din ...
Leer mas
Echipa Espanyol Barcelona a fost amendată de Federația Spaniolă de Fotbal după ce, în timpul ultimului derby, din Cupa regelui, cu FC Barcelona, suporterii au afișat un banner ironizând cuplul Shakira – Pique, a anunțat RFEF. În urma acestui eveniment, echipa antrenată de Constantin Gâlcă a fost amendată cu 24.000 de euro și a transmis că acceptă amenda, nu va face contestaţie şi a promis că astfel de incidente nu se vor mai repeta. De asemenea, conducerea clubului şi-a cerut scuze pentru cele întâmplate. Ultimul meci dintre Espanyol şi Barça s-a jucat pe 13 ianuarie, în Cupa Regelui şi s-a ...
Leer mas
Pe fondul dezbaterilor intense pe marginea crizei refugiaţilor şi a posibilei implicări a unor emigranți în atentatele de la Bruxelles, numărul românilor care sunt împotriva primirii refugiaţilor în ţară a crescut. Ponderea românilor care nu sunt de acord cu stabilirea refugiaţilor sau a imigranţilor în România, respectiv în localitatea în care trăiesc a crescut semnificativ în luna martie a acestui an în comparaţie cu toamna anului trecut. Aceasta este concluzia unui sondaj realizat de INSCOP Research la comanda „Adevărul“ în perioada 21-28 martie 2016, pe un eşantion de 1.063 de persoane, reprezentativ pentru populaţia României cu vârste de 18 şi ...
Leer mas
Ateneul din Madrid va fi sâmbătă, 7 mai, gazda spectacolului „Nunta Zamfirei”, organizat de Asociația România , Federația Asociațiilor de Români din Spania (FEDROM) și Asociația Salva, în colaborare cu Direcția generală pentru servicii sociale și integrare socială din Comunitatea Madrid. Spectacolul muzical coordonat de Ica Tomi va începe la orele 18.30 și va avea ca temă centrală poezia lui George Coșbuc, Nunta Zamfirei. Scenaristul Vasile Tomi a conceput evenimentul ca o nuntă tradițional românească. Mireasa Zamfira și mirele Viorel, nănași și nănașe, fete și feciori de împărat cu steagul de nuntă, soacra mare care va striga din prag, druște ...
Leer mas
La 30 aprilie intră în vigoare ultima etapă intermediară reglementată de Comisia Europeană înainte de eliminarea completă a tarifelor de roaming în interiorul Uniunii Europene de la 15 iunie 2017. Astfel, în această perioadă, utilizatorii români care au ales planurile tarifare de bază pentru serviciile de roaming (Euro tarifele) vor comunica în țările UE la aceleași costuri ca în România, la care operatorii pot adăuga o taxă suplimentară de maximum 5 eurocenți/minut pentru apelurile efectuate către statele membre UE, maximum 1,14 eurocenți/minut pentru apelurile primite, cel mult 2 eurocenți pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) către țările UE, în timp ...
Leer mas
Neymar e pe punctul de a pleca să joace pentru Manchester United, informează Daily Star. FC Barcelona cere pe starul său nu mai puțin de 190 milioane de euro. Dacă Manchester United va plăti această sumă, Neymar va deveni cel mai scump jucător din istoria fotbalului. Știrea vine ca un răspuns la ultimele zvonuri potrivit cărora starul clubului catalan ar avea probleme cu șefii și colegii săi. Agenda socială și contractele publicitare ale fotbalistului l-au distras de la îndatoririle sale și asta s-a văzut pe gazon, scrie La Vanguardia. Conform aceleași surse, în vestiarele Barcelonei sunt multe plângeri, iar rezultatele ...
Leer mas
Acvariul din Madrid își va închide porțile sâmbătă, 30 aprilie, după 60 de ani de existență, informează un comunicat al instituției, preluat de publicația spaniolă La Razon. Fondat în 1956, Acvariul din Madrid adăpostește mii de specii de pești, reptile și rozătoare și a fost recunoscut de mai mulți specialiști în domeniu ca fiind una dintre cele mai mari crescătorii de animale reproduse în captivitate. De asemenea a găzduit cel mai mare grup de gremlini crescuți în captivitate, animale ce au l-au inspirat pe Spilberg în celebrul film cu același nume. Motivul acestei decizii nu a fost făcut public, dar ...
Leer mas
Rețeaua Stat Islamic (SI) plănuiește să comită atacuri pe plajele din Europa în această vară, bombe putând fi plasate sub șezlonguri iar atacatorii urmând să fie deghizați în vânzători ambulanți, potrivit șefilor serviciilor de informații din Italia, informează Daily Mail. Agenția italiană de informații a prezentat agenției germane BND detalii legate de aceste planuri ale SI de a comite atentate în stațiuni, a informat cotidianul Bild. Agenția de informații secrete din Italia a primit detalii despre planurile teroriștilor de la o sursă credibilă din Africa. Aceasta a anunțat că atacatorii au «planuri concrete» de a se deghiza în refugiați și ...
Leer mas
Potrivit primarului din Madrid, Manuela Carmena, instituția pe care o conduce va începe o campanie de sancționare a persoanelor care dețin animale de companie și care nu strâng fecalele lăsate de patrupede în spațiile publice, scrie El Confidencial. Astfel, „persoanele care îşi scot la plimbare patrupedele sunt obligate să aibă asupra lor dotările necesare colectării dejecţiilor, respectiv mătură, făraş, pungi, mănuşi de unică folosinţă”. În caz contrar, vor fi amendați cu sume cuprinse între 750 și 1.500 de euro. Carmena a mai spus că vor fi înființate patrule speciale pentru a monitoriza parcurile și străzile. Javier Barbero, consilier pe probleme ...
Leer mas