Andreea Păstârnac, ministru pentru Românii de Pretutindeni, se va afla în perioada 1 iunie- 3 iunie în Spania. Ea va avea o serie de întâlniri atât cu oficialități de la Madrid cât și cu reprezentanți ai comunității române din Spania. Ministrul Andreea Păstârnac va participa, joi, 1iunie, la inaugurarea expoziției de artă grafică semnată de Ary Murnu, „Ion Creangă și personajele sale”. Eveniment ce va avea loc la Ambasada României de la Madrid. Vineri, 2 iunie, de la Muzeul Lazaro Galdiano, Andreea Păstârnac va asista la „Gala – 10 ani de Curs de Limbă, Cultură și Civilizație Românească în Spania”. ...
Leer mas
Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi, cu sprijinul Universităţii din Alicante, prezintă în Spania, în perioada 21 februarie – 25 martie, expoziţia de ilustraţii ale poveştilor şi povestirilor lui Ion Creangă, realizate de Ary Murnu. Vernisajul expoziţiei „Creangă şi personajele sale”, găzduită în Sala Polivalentă din cadrul Muzeului Universităţii din Alicante, situat în Carretera de San Vicente del Raspeig s/n, va avea loc marţi, 21 februarie, la ora 17.00. Expoziţia este organizată în cadrul proiectului „Creangă, călător prin lume”, ce marchează împlinirea a 180 de ani de la naşterea îndrăgitului povestitor şi continuă programul „Anul aniversar Ion Creangă”. Poveştile şi ...
Leer mas
Mihai Trăistariu, Tavi Colen, Ramona Nerra şi Ana Maria Mirică sunt printre semifinaliştii Selecţiei Naţionale. Toţi cei cinsprezece artişti au fost anunţaţi într-o emisiune live transmisă duminică, 12 februarie, pe TVR 2 şi TVR HD. Artiştii calificaţi în semifinala Selecţiei Naţionale Eurovision sunt: Elize & No Stress cu «Fără bariere», Cristina Vasiu cu «Set the Skies on Fire», Tudor Turcu – «Limitless», Ramona Nerra – «Save Me», Ana Maria Mirică – «Spune-mi tu», Instinct – «Petale», D-lema – «Adventure», Ilinca feat. Alex Florea – «Yodel It», Tavi Colen şi Emma – «We own the night», Zanga – «Două sticle», Maxim ...
Leer mas
Ionela Olguța Pantelimon avea 23 de ani și a murit în inundațiile care au lovit sudul Spaniei. Ionela era din Brăila, venise în Spania cu aproximativ doi ani în urmă și lucra într-un Club de noapte. „Nevoile și sărăcia de acasă nu prea i-au dat de ales. Sau are cineva impresia că facem ceea ce facem de plăcere?”, a declarat o prietenă de-a Ionelei pentru Inforoes. Ionela dormea acolo unde lucra, într-o cameră din Club. Acolo a surprins-o viitura. În ultimele sale minute de viață, Ionela și-a sunat cea mai bună prietenă. „Nu vreau să mor”, striga disperată tânăra. ...
Leer mas
Asociația „Suflet Românesc-Alma Rumana” și ansamblul folcloric „Datina” vă invită, sâmbătă 3 decembrie, la un spectacol de dansuri populare românești cu ocazia Zilei Naționale. Evenimentul, denumit generic FlashMob, va avea loc în Piața de la Virgen, din Valencia, și va începe la ora 17.00. Ansamblul folcloric „Datina” va prezenta o serie de dansuri populare românești. Participarea la manifestație este gratuită
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei şi Parohia Ortodoxă Română din Salamanca în colaborare cu Institutul,,Eudoxiu Hurmuzachi” și Institutul Cultural Român organizează, duminică 27 noiembrie, un spectacol de muzică populară şi dansuri tradiționale românești cu ocazia Zilei Naționale a României, la Salamanca. Manifestarea artistică va avea loc în Auditoriul „Calatrava”, situat în strada Monte Olivete, numărul 2, din cadrul Episcopiei Romano-Catolice din Salamanca. La eveniment vor participa interpreţi de muzică populară din România: Dinu Iancu Sălăjanu, Ştefania Rareş, Elisabeta Turcu şi Ilie Caraş, dar și din în Spania: Aurel Cojocariu, Florica Badea şi Emilia Lefca. Alături de artiști, pe scenă ...
Leer mas
Un spaniol din Barcelona tună și fulgeră împotriva românilor pe pagina sa de Facebook. Cel care își spune pe Facebook Juan Jose Lopez Calvo folosește cuvinte și imagini cu caracter rasist și xenofob la adresa românilor. El consideră că românii sunt „plaga societății spaniole” și „principalii vinovați de situația grea prin care trece țara sa”. Mai mult, româncele sunt făcute „curve”, iar românii sunt toți niște „hoți și nespălați”. El mai spune despre români că nu sunt un popor latin, ci descendenții „țiganilor romani”, despre care „Biblia spune că sunt hoți și trădători”. Calvo a creat și un grup pe ...
Leer mas
Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale, marți, 15 noiembrie, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, se arată într-un comunicat al președinției. Potrivit sesizării trimise de Administrația Prezidențială, legea încălcă normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat și cel al legalității, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum și cele care guvernează bugetul public național. Președintele Iohannis spune că legiuitorul trebuia să identifice în mod concret și sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii. De asemenea, legea este lipsită de predictibilitate și coerență, ...
Leer mas
Consulatul României din Castellon de la Plana ascunde raportul Inspectoratului Școlar al Comunității Valencia cu privire la cazul de discriminarea a unei eleve române făcut public de Inforoes. În urmă cu aproximativ două luni, am relatat despre cazul unei eleve de naționalitate română care a fost umilită în fața întregii clase de un profesor de arte plastice de la Instituto de Educación Secundaria (IES) BENICALAP, din Valencia. Acesta i-a spus româncei să își schimbe numele dacă a venit în Spania pe motiv că el nu îl înțelege. Mama fetei a povestit că în prima zi de școală, pe 8 ...
Leer mas
Scriitorul Mircea Cărtărescu va fi prezent în Spania, în perioada 14-16 noiembrie, la invitaţia Institutului Literelor Catalane, cu această ocazie fiind prezentată prima traducere în limba catalană a volumului său «De ce iubim femeile». Literatura română cotemporană prezintă un mare interes pentru traducătorii din diferite limbi, dar cu precădere pentru cei din limba spaniolă. De asemenea, în ultima perioadă, numărul traducerilor literare din limba română în limba catalană începe să se impună pe piaţa literară. În acest context, scriitorul Mircea Cărtărescu va fi prezent în Spania, în perioada 14-16 noiembrie , la invitaţia Institutului Literelor Catalane. Cu această ocazie, ...
Leer mas