Comisia Europeană (CE) a inițiat două investigații separate pentru a stabili dacă măsurile adoptate în favoarea a două aeroporturi din Transilvania (Aeroportul Internațional Cluj-Napoca și Aeroportul Transilvania Târgu Mureș, aflate în proprietatea statului) și a transportatorilor aerieni care le utilizează (în principal Wizz Air) sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat. Investigațiile vizează îndeosebi taxele de marketing plătite companiei Wizz Air de către Aeroportul Internațional Cluj-Napoca și tarifele aeroportuare reduse oferite de Aeroportul Transilvania din Târgu Mureș transportatorilor aerieni ce operează zboruri de pe aeroportul respective, potrivit unui comunicat al Reprezentanţei CE în România. În plus, în cadrul ...
Leer mas
Am ajuns ziua în care istoria nu se mai poate povesti. Pentru că „cineva” a crezut de cuviinţă că trebuie sa ştergem cu buretele chestii urâte care ni s-au întâmplat nouă ca popor, nouă ca oameni, nouă ca existenţă. Deşi în Constituţie ni se garantează dreptul la liberă exprimare, un Preşedinte ales de popor, în virtutea unei Constituţii în vigoare, semnează și aprobă un text de lege care ne îngrădeşte dreptul la povestit. Da, la povestit, pentru că nu facem altceva decât să povestim ce li s-a întâmplat bunicilor și străbunicilor noștri. Ciudat, nu e așa? Pentru că Ceauşescu, Mareșalul ...
Leer mas
Ca publicație independentă nu avem dreptul să tăcem și să privim indiferenți cum unele personaje politice controversate se folosesc de imigranți, în special români, pentru a-și atinge scopurile electorale. Așa am făcut și în urma declarațiilor rasiste și xenofobe la adresa românilor ale fostului primar PP din Badalona, Xavier Garcia Albiol. Au existat voci, culmea, din comunitatea românească, aparținând unor așa-ziși lideri de opinie, care au strigat că afirmațiile rasiste și xenofobe ale lui Albiol sunt vechi, din campania electorală din 2011. Chiar și așa, având în vedere că respectivul se pregătește să candideze din nou pentru o funcție publică, ...
Leer mas
Institutul Național de Statistică din Spania (INE) a elaborat de curând o statistică în care se arată că Spania, deși traversează o criză economică fără precedent, rămâne una dinte principalele ținte ale imigranților aflați în căutarea unui loc de muncă. Astfel, potrivit studiului menționat, în regat locuiesc și muncesc aproximativ cinci milioane de imigranți. Cel mai mare număr sunt de origine română 19%, urmați de marocani 16% și de englezi 6%. Documentul precizează că cele mai populare nume masculine din rândul imigranților sunt Gheorghe (9.399), Vasile (9.045) și Ioan (9035). În rândul femeilor cele mai întâlnite nume sunt Maria (12.547), ...
Leer mas
Ambasada României la Madrid anunță organizarea concursului de selecție a personalului care va preda Cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească (LCCR) în anul școlar 2015-2016 în unități școlare din Spania. Concursul este adresat atât personalului care solicită continuitate (au funcționat în anul școlar precedent) cât și celor care vor să aplice pentru o astfel de catedră. 1. Selecția și repartizarea personalului care solicită continuitate (au funcționat în anul școlar precedent) 03.08 – 10.08 2015 Depunerea Dosarelor Dosarele se depun personal sau se trimit prin poștă la Institutul Limbii Române, București, str. Caransebeș nr.1, sector 1, cod poștal 012271. Data ...
Leer mas
Condamnaţi în luna iunie la pedepse severe pentru trafic de droguri, membrii Clanului Colac sunt nemulţumiţi de modul în care au fost judecaţi de către magistraţii Tribunalului Iaşi. Interlopii au formulat apel împotriva sentinţelor de condamnare, procesul fiind pe rolul Curţii de Apel Iaşi. Marți, 28 iulie, dosarul s-a amânat pentru luna septembrie, fiind păstrate măsurile preventive pentru mai mulţi dintre inculpaţi. Prima instanţă a decis ca Silviu Hogea, Mariana Colac, Constantin Grosu, Mihai Colac şi Ionel Colac (foto) să primească pedepse între patru ani şi jumătate şi şapte ani şi opt luni de închisoare cu executare. Alţi cinci membri ...
Leer mas
Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) a anunțat, joi 30 iulie, printr-un comunicat deschiderea celei de a doua sesiuni de finanţare pentru proiectele destinate sprijinirii activităţii românilor de pretutindeni. Comunicat: „Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) organizează în perioada 30 iulie – 13 august 2015 a doua sesiune de depunere a cererilor de finanţare pentru proiectele destinate sprijinirii activităţii românilor de pretutindeni. Asociaţiile, fundaţiile, organizaţiile, instituţiile, persoanele fizice autorizate, precum si persoanele juridice din străinătate și din România, legal constituite, pot depune cererile de finanţare, fie personal, fie prin corespondenţă recomandată sau curier la ...
Leer mas
Fostul primar al localității Badalona, Xavier García Albiol, actual candidat PP la Generalitat de Catalunya, pentru alegerile din 27 septembrie, și-a construit campania electorală pe sloganuri rasiste și xenofobe, în mare parte îndreptate împotriva imigranților români. Campania „Să curățăm Badalona” are șapte pași. În opinia lui Albiol, locuitorii și-ar regăsi astfel liniștea și bunăstarea „furată de imigranți”. Primul punct pe lista fostului primar este: „ imigranții români de origine romă au venit în Badalona ca să comită infracțiuni”. În al doilea punct, Albiol avertizează:„Badalona nu este Franța, aici nu avem tabere special amenajate pentru țigani, aici situația e mult mai ...
Leer mas
Insulele private sunt asociate cu un stil de viață luxos și cu niște conturi bancare de proporții. Dar există oferte și pentru cei care nu fac parte din clasa bogată: insule la prețul unei case. De multe ori, achiziția acestora și construcția de la zero a unei locuințe acolo poate fi simțitor mai ieftină decât a unei proprietăți de vacanță pe litoralul românesc, de exemplu. Iată câteva din insulele din Spania care sunt scoase la vânzare: Insula Colom (Illa d’en Colom) Cu o suprafață de 59 de hectare, insula este situată la doar 200 de metri nord-est de Insula Menorca, ...
Leer mas
Junta de Andaluzia a emis o circulară prin care se interzice accesul animalelor de companie pe plajele din Comunitate. „Este interzis accesul animalelor de companie pe toate plajele din Andaluzia, nerespectarea acestei decizii poate atrage amenzi de până la 400 de euro”, se precizează în document. Locuitorii din provincia Cadiz se opun acestei normative și cer amenajarea unor spații speciale pentru animalele de companie. În schimb, o serie de administratori de hoteluri din zonă sprijină legea motivând că trebuie ca plajele să fie păstrate în condiții igienice. Pe teritoriul spaniol mai există astfel de restricții dar amenzile pot oscila între ...
Leer mas