AJRP (Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni) și ASARS (Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania) lansează concursul internațional de lucrări scurte (reportaj, interviu, eseu) pe tema: Un vot de speranță. Participanții trebuie să își exprime gândurile sau aspirațiile în privința puterii votului, ce ar trebui să însemne el, de ce e important, de ce fiecare ar trebui să se preocupe de soarta țării sale în momentele importante ca alegerile electorale, și de ce un vot contează, de ce este importantă implicarea fiecărei persoane în a aduce speranță generațiilor prezente și viitoare prin prezența la vot. Condiții de participare la concurs: ...
Leer mas
Clubul Cinemotagrafic din localitatea Aranda de Duero, din provincia Burgos, va proiecta, marți, 10 februarie, de la ora 21.30, filmul românesc „Poziția Copilului”. Lungmetrajul „Poziția Copilului” a fost difuzat în premieră în cinematrografele din Spania pe 25 mai 2014, sub titlul adaptat ”Madre e Hijo”. Câștigătoare a „Ursului de Aur” în 2013 și a premiului „Fripesci” decernat de criticii Festivalului de Cinemtografie de la Berlin, pelicula ilustrează cu dramatism, emoţie şi umor traumele sufocării copiilor prin dragoste şi amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii lor. Totodată, filmul este și o radiografie a high-class-ului românesc contemporan ce vorbeşte despre ...
Leer mas
Ministrul Diasporei, Angel Tîlvăr, a vorbit pentru prima oară despre rețeaua de comunicatori pe care a pus-o la cale, securistic, pentru a primi informații despre comunitățile de români din afara granițelor. Într-un interviu acordat Romanian Global News, o publicație online care preia pur și simplu articole scrise de alte site-uri, dar care se autointitulează Agenția de presă a românilor de pretutindeni, Tîlvăr acuză că „au apărut anumite voci care au ridicat semne de întrebare”, dar „intențiile noastre sunt transparente şi lipsite de echivoc”. Atât de transparente încât nici măcar în interviul luat într-un mod vădit obedient ministrul Diasporei nu pomenește ...
Leer mas
A doua ediție a Concursului Internațional de „Cocido” din Torreviaja, provincia Alicante, a reunit, sâmbătă, 1 februarie, peste 100 de participanți, care au prezentat diferite variante ale mâncării tradiționale spaniole pe nume „cocido”. Competiția are patru secțiuni: Cocido con Pelotas (Cocido cu bile), Cocido tradicional en Vega Baja, Cocido Internațional și Cocido Regional. Secțiunea Cocido Internațional a fost câștigată de românca Gianina Stelian, care a reușit să convingă juriul că această mâncare preparată în stilul tocăniței românești, merită locul întâi. În afara concursului, românca le-a mai oferit celor prezenți și sarmale și le-a explicat că acesta este un fel de ...
Leer mas
Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu a semnat miercuri, 4 februarie, două documente prin care este consolidată cooperarea dintre Ministerul Afacerilor Externe și două dintre cele mai active organizații de tineri cu filiale peste hotare, Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) și Fundaţia CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români). “Facem astăzi un pas important în aplicarea strategiei Ministerului Afacerilor Externe de punere în valoare, în activitatea noastră diplomatică, a potenţialului și energiei tinerilor români de prestigiu din străinătate, de atragere a lor spre o carieră diplomatică – dacă o doresc -, de implicare a lor în proiecte ...
Leer mas
Asociația „Suflet Românesc – Alma rumana” organizează, în perioada 7 -28 februarie, ateliere de confecționat mărțișoare. Atelierele vor avea loc în zilele de sâmbătă 7, 14 și 28 februarie, de la ora 18.00, la sediul asociației, din strada Platanos, numărul 6, din Valencia. Organizatorii au pregătit pentru participanți și un concurs, ce se va finaliza pe 28 februarie, unde vor fi premiate cele mai frumoase, ingenioase și originale mărțișoare. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), în colaborare cu Asociația Culturală „Diverbium” și Parohia Română „Sfânta Anastasia”, din Parla, provincia Madrid, au organizat dumincă, 1 februarie, lansarea în Spania a volumului de eseuri „Vânătorii de stele” de Stela Anghel. Cartea a apărut la editura Semne, în anul 2014, cu o prezentare făcută de Pavel Șușară – autor, critic și istoric de artă. «Vânătorii de stele» cuprinde o serie de eseuri despre opere și autori, despre personalități din cultura universală și românească precum: Gabriel Garcia Marquez, Arthur Rimbaud, Milan Kundera, Federico Garcia Lorca, Constantin Noica, Mihai Eminescu, etc. Stela ...
Leer mas
Editura Impedimenta a lansat, luni 2 februarie, pe piața spaniolă, volumul de poezii al scriitorului român Mircea Cărtărescu, „Levantul” (El Levante). Poemele au fost traduse de scriitorul Marian Ochoa de Eribe, iar prologul cărții poartă semnătura lui Carlos Pardo. „Levantul” a apărut prima oară la editura Cartea Românească, București, și este o epopee postmodernă, scrisă după formula lucrărilor clasice ale literaturii române. Autorul relatează călătoria dinspre Levant spre București a unui tînăr revoluționar, care, cu ajutorul unui mic grup de prieteni (un pirat, un inventator, un francez, o tînără căuzașă) reușesc să înlăture domnitorul fanariot din București. Textul este, însă, ...
Leer mas
Puppets Art Time – Teatrul de Buzunar din Iași vă invită în perioada 4- 8 februarie la o serie de spectacole în localitățile Elche , Zaragoza și Villanueva de la Cañada, Madrid. Păpușarii vor prezenta spectacolul „Amintiri din Copilărie”, adaptare după Ion Creangă, în regia lui Tudor Rotaru. Programul spectacolelor: Miercuri, 4 Februarie, de la orele 18:30, în Elche, Alicante, la Colegiul Jaimes Balmes din strada Calle Alfredo Sánchez Torres, numărul 18 Vineri, 6 Februarie, de la orele 19:30, în Zaragoza, la Centrul Civic Teodoro Sanchez Punter situat în Plaza Mayor numărul 2, Organizator Asociatia Acasa din Zaragoza Duminică, 8 ...
Leer mas
Gabriela Stan, președinta Federaţiei de Asociaţii de Români din Andalucia (FARA), i-a trimis prim-ministrului Victor Ponta o scrisoare deschisă în care îl roagă „ să revină pe drumul unirii și nu cel al discordiei”. ”În atenţia domnului Victor Ponta, Prim- Ministru al României Domnule Victor Ponta, Am citit cu deosebită ȋngrijorare declaraţiile dumneavoastră şi ale altor membrii ai guvernului sau coaliţiei de la putere cu privire la românii din diaspora. Conform acestor declaraţii noi, românii din diaspora, nu ar trebui sa votăm pentru ca nu trăim ȋn România, ne vindem votul pentru un mic sau o bere , ne ...
Leer mas