Categoría: Social

Manifestări cultural-artistice românești la Palatul San Andres de Cornellana din Gijon

Româna a fost limba oficială, acum o săptămână, în Palacio de San Andres de Cornellana din localitatea asturiană Gijon. Palatul a găzduit proiectul „Cultura și Civilizația Română” organizat de Asociația Socio-Culturală „Tomis” coordonat de Mihaela Angelescu, președinta organizației, și a fost finanțat de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). La eveniment au participat aproximativ douăzeci de copii de origine română din localitățile Gijon, Oviedo și Tomelloso (Ciudad Real) care au prezentat istoria și geografia țării lor. De asemenea, au fost recitate poezii în limba natală, iar un mic grup a prezentat câteva dansuri folclorice tradiționale românești. Copiii participă la tabăra de vară ... Leer mas

Evenimente culturale la FEDROM

Sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 18.00, la Biblioteca „Lucian Blaga”, din strada Wad-Ras, numărul 19, Madrid, vor avea loc o serie de comunicări științifice pe tema „Muzica românească în perioada interbelică” , susținute de conferențiarul Cristina Vlașin. Evenimentul face parte din proiectul Fedrom (Federația Asociațiilor de Români din Spania ) „Biblioteca Lucian Blaga – Alfa și Omega, exponat al culturii românești în decursul timpului” și este cofinanțat de Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Proiectul este coordonat de Miguel Fonda Ștefănescu, președinte FEDROM. Cristina Vlașin a absolivit Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, din Cluj-Napoca ... Leer mas

Frumusețile Transilvaniei expuse la Cercul de Arte Frumoase din Madrid

Cercul de Arte Frumoase din Madrid găzduiește în perioada 12 septembrie – 12 octombrie o expoziție în care vor fi prezentate fotografiile câștigătoare ale ediției 2013 a celei mai importante competiții de fotojurnalism din lume, World Press Photo. Evenimentul reunește 160 de fotografii, care amintesc ce s-a întâmplat în lume în 2013: Războiul din Siria, Uraganul din Filipine, moartea lui Nelson Mandela, dar și alte instantanee cum ar fi: viaţa zilnică a populaţiei din Transilvania, România, pustnicii din Ucraina, bonobo, primata cea mai apropiată de om şi timidele pume americane. Câștigătorul ediție de anul trecut a fost americanul John Stanmeyer ... Leer mas

Ziua Limbii Române sărbătorită cu muzică și poezie la Madrid

Membrii Asociației Culturale „Divrbium” au sărbatorit Ziua Limbii Române într-un spațiu neconvențional, în parcul Casa de Campo din Madrid. De altfel, manifestarea a făcut parte din evenimentul cultural „Dialoguri Interculturale Itinerante” care se află la a treia ediție și care își propune promovarea culturii române în spații neconvenționale. Președintele asociației, Gelu Vlașin, a propus un experiment și i-a rugat pe cei prezenți să recite strofe din poemul „Limba Noastră” de Alexei Mateevici. Astfel, fiecare și-a pus amprent personală, interpretând în propriul stil poezia dedicată limbii române. S-a discutat despre autori români contemporani și au fost recitate din poemele acestora (Gheorghe ... Leer mas

Deschiderea oficială a IRU Spania. Dorin Cioabă: „romii constituie o afacere pentru țările europene”

Vineri, 29 august, în incinta Auditoriului Montserat Caballe din localitatea Arganda del Rey, a avut loc deschiderea oficială a sucursalei spaniole a Uniunii Internaționale a Romilor (IRU). La eveniment au participat președintele IRU, Dorin Cioabă, regele internațional al romilor, președintele noii filiale, Clauidiu Traian Covaciu, reprezentanta Ambasadei României la Madrid, Monica Revecu, președintele FEDROM, Miguel Fonda și scritorul Gelu Vlașin, președintele Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS). Președintele IRU, Dorin Cioabă, i-a înmânat lui Claudiu Traian Covaciu documentele oficiale de funcționare a filialei din Spania. De asemenea, a fost semnat un contract de parteneriat între IRU Spania și ... Leer mas

31 August – Ziua Internațională a Limbii Române

Propunerea legislativă ca Ziua Internațională a Limbii Române să fie sărbătorită în fiecare an la 31 august, a fost a fost inițiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România. Propunerea legislativă a devenit Legea nr. 53/2013[2], adoptată de Parlamentul României cu 312 voturi pentru, două voturi împotrivă și cinci abțineri. Conform legii, Ziua Limbii Române poate fi marcată de către autoritățile și instituțiile publice, inclusiv de reprezentanțele diplomatice și institutele culturale ale României, precum și de către alte instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ... Leer mas

Ziua Limbii Române, sărbătorită la Madrid

Asociaţia Culturală ”Diverbium” organizează sâmbătă, 30 august, începând cu ora 10.00 în parcul public ”Casa de Campo” , Madrid, cea de a treia ediție a evenimentului ”Dialoguri Interculturale Itinerante” cu ocazia sărbătoririi ”Zilei Limbii Române”. Proiectul, coordonat de scriitorul Gelu Vlașin, beneficiază de cofinanțare din partea MAE / DPRRP ( Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni) și are colaborator principal A.S.A.R.S. – Asociația Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (Asociacion de Escritores y Artistas Rumanos de España – ASARS) La eveniment vor participa mai mulți scriitori și muzicieni români din Spania: Mioara Rîșnoveanu, Dragoş Cosmin Popă, Flori Maracovschi, ... Leer mas

Uniunea Internațională a Romilor inaugurează sucursala de la Madrid

Pe 29 august, la Madrid, va avea loc deschiderea oficială a sucursalei Uniunii Internaționale a Romilor. Evenimentul va începe la ora 10.00 și se va desfășura în incinta auditoriului Montserat Caballe, de pe strada Mar de Alboran nr. 1, lângă Juzgado. La eveniment vor participa președintele IRU, Dorin Cioabă, alături de reprezentați ai Parlamentului Internațional al Romilor, printre care Orjan Galjius, președintele IRU Olanda, Yusuf Celik, comisar de Proiecte și Finanțe al IRU, Mircea Dumitru, secretar general al PADR. De asemnea, vor fi prezenți și reprezentanți ai Ambasadei și Consulatului României din Madrid, precum și reprezentanți ai unor organizații românești ... Leer mas

Manuale noi pentru copiii românilor din străinătate

Zvetlana Preoteasa, director general al Institutului “Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni a anunțat apariția începând cu luna septembrie de noi manuale pentru copiii românilor din străinătate. Potrivit publicației Gazeta Românească din Italia, se vor tipări manuale ce vor cuprinde obiceiuri și tradiții românești, de învățare a limbii române de către străini sau de către copiii românilor care nu știu să vorbească limba părinților și un manual de geografie, cu texte, hărți și jocuri interactive. Manualele vor fi diferite față de cele emise de către Ministerul Educației Naționale. Vor avea elemente noi și vor fi însoțite și de un ghid ... Leer mas

Sfânta Maria Mare- obiceiuri și tradiții

Astăzi, 15 august, calendarul creștin sărbătorește una dintre cele mai mari și importante sărbători- Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare). Este ziua în care biserica prăznuiește mutarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Legat de această mare sărbătoare, în popor există o multitudine de obiceiuri și tradiții. Sfânta Maria Mare: Tradiții și Obiceiuri Se merge la biserică în această zi și se împart struguri, prune și faguri de miere pentru sufletul celor care au părăsit aceasta lume. În unele zone, după slujba de Sfânta Maria, femeile se îndreaptă către cimitire pentru a tămâia mormintele celor dragi. În biserică, se ... Leer mas