Categoría: STIREA ZILEI

Spania. Un român a câștigat maratonul Fuencarral-El Pardo

Mircea Marian Sacara a câștigat pentru a șaptea oară maratonul Fuencarral – El Pardo, din Madrid, categoria masculină. De asemenea, este pentru a cincea oară când compatriotul nostru câștigă consecutiv această competiție. Românul, membru al clubului sportiv Bikila, a câștigat trofeul, duminică 12 februarie, cea de a 33-a ediție a competiției cu un timp de o oră, 23 de minute și 29 de secunde. La categoria feminină, a fost desemnată câștigătoare Sonia Lopez (Triatlon Claveria) cu un timp de o oră, 28 de minute și 39 de secunde. Sursa: EFE

Referendumul anticorupție avizat de parlamentari. Cât poate costa şi de unde se vor aloca banii?

Comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au dat luni, 13 februarie, cu unanimitate de voturi, aviz favorabil solicitării președintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum pe Justiție. Deputații și senatorii au dat, în unanimitate, aviz favorabil, chiar dacă, avizul lor este doar unul consultativ. Deocamdată nu a fost stabilită întrebarea la care românii vor fi chemați să răspundă prin DA sau NU, dar președintele a anunțat deja că vrea să consulte ceățenii în privința continuării luptei împotriva corupției și asigurării integrității funcției publice. De asemenea, șeful statului urmează să stabilească, și care va fi data referendumului. Toate partidele s-au declarat ... Leer mas

Spania ar putea fi ținta unor atacuri teroriste. Ținta ISIS: britanicii de pe Costa del Sol

Un raport al Guvernului de la Madrid, transmis comisiei parlamentare de Securitate Naţională, arată că ISIS, grupul terorist care operează din interiorul Siriei şi Irakului, a lansat o campanie pentru a angaja traducători spanioli, în scopul recrutării unor luptători. Poliţia anti-terorism din Regat a constatat, de asemenea, o creştere îngrijorătoare a numărului de videoclipuri teroriste subtitrate în limba spaniolă. Raportul arată că simpatizanţii ISIS din Spania sunt îndemnaţi să «atace, să atace, să atace!», ca răzbunare pentru arestările efectuate. Documentul oficial vine după ce experţii în terorism au susţinut că Spania este expusă unui risc semnificativ de atac de tip ... Leer mas

Sute de autobuze școlare fără autorizații pe străzile din Spania. Amenzi usturătoare

În perioada 16 – 20 ianuarie, Direcția Generală de Trafic din Spania a efectuat o serie de controale privind securitatea transportului școlar la nivel național. Din cele 2.081 de vehicule controlate, 776 au fost sancționate. S-au aplicat 551 de amenzi pentru lipsa autorizațiilor speciale de transpot școlar și 167 pentru că nu aveau asigurare de răspundere nelimitată, în conformitate cu legislația în vigoare. 67 de vehicule au fost descoperite cu defecte tehnice, iar 26 nu aveau la bord un însoțitor/supraveghetor pentru pasagerii minori. Polițiștii de la trafic au mai depistat opt autobuze unde pasagerii nu aveau centurile de siguranță puse. „Zilnic, ... Leer mas

Spania.L-a drogat pe bătrânul pe care îl îngrijea și i-a luat zeci de mii de euro. Româncă arestată

O româncă de 50 de ani a fost arestată în localitatea Villanueva de Tapia, provincia Malaga, Spania, după ce poliția a descoperit că femeia l-a drogat pe bătrânul pe care îl îngrijea și i-a furat 94.233 de euro. Autoritățile au fost alertate de fiul victimei care după ce a observat stările de somnolență și proastă dispoziție ale bătrânului, i-a făcut o analiză a urinei. Medicii la care a apelat acesta i-au confirmat temerile: tatăl său primea medicamente care nu apăreau în tratementul obișnuit. Din analiza toxicologică a reieșit că bărbatului îi erau administrate tranchilizante. La percheziția apartamentului în care locuia ... Leer mas

Penurie de legume în Europa din cauza valului de frig care a lovit Spania

Raţionalizarea salatei verzi în Marea Britanie şi creşterea explozivă a preţurilor la dovlecei sunt consecinţe ale intemperiilor neobişnuite care au lovit recent sud-estul Spaniei, grădina de legume a Europei şi care au dus la scăderea producţiei şi au perturbat aprovizionarea restului continentului, transmite AFP. În mod normal, clima blândă care predomină regiunea litorală a Spaniei permite creşterea în câmp deschis a salatei verzi, chiar şi în timpul iernii. În acest an, însă, ploile torenţiale care au căzut la finele lunii decembrie, urmate valul de frig şi căderile de zăpadă din ianuarie, au lovit din plin aceste regiuni, care exportă trei ... Leer mas

VIDEO.Un autocar Atlassib care se îndrepta spre Spania s-a răsturnat. Două persoane rănite

Un autocar care aparține companiei Atlassib s-a răsturnat miercuri, 8 februarie, pe DN64, în județul Olt. În urma acestui accident două persoane au fost rănite. În autovehiculul care se îndrepta spre Spania se aflau 18 persoane. Reprezentanţii ISU Olt au declarat că, în urma accidentului, două persoane au fost transportate la Unitatea Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Slatina. „Este vorba despre două victime, un bărbat şi o femeie, ambii cu traumatisme cranio-cerebrale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, plutonier major Alin Băsăşteanu. Autocarul venea de la Caracal şi se îndrepta spre Slatina, iar accidentul s-a petrecut, cel mai ... Leer mas

Românii din Spania ies în stradă. Se anunță proteste masive în mai multe orașe

O serie de proteste împotriva ordonanței de urgență de modificare a Codurilor Penal și de Procedură Penală, au fost anunțate în mai multe orașe din Spania, pentru acest sfârșit de săptămână. Madrid (autorizat) Sâmbătă, 4 februarie (între orele 17.00- 22.00) și duminică, 5 februarie, (între orele 17.00 și 20.00) în fața Ambasadei de la Madrid, din Avenida de Alfonso XIII, numărul 157. Barcelona (autorizat) Sâmbătă, 4 februarie, între orele 18.00 și 23.00, în fața Consulatului General al României de la Barcelona, din Carrer de Sant Joan de la Salle, numărul 35. Palma de Mallorca (autorizat) Sâmbătă, 4 februarie, între orele ... Leer mas

Federația Română de Fotbal caută juniori talentați printre românii din Spania

Federația Română de Fotbal va organiza o noua acțiune de selecție pentru echipele naționale de juniori, în Spania. Trialul va avea loc în perioada 27 februarie – 3 martie, în localitatea Torreblanca, provincia Castellon. La acțiunea de selecție, ce se va desfășura la la baza sportivă din localitate, situată pe Avenida Campo de Deportes/Avinguda del Camp d’Esports, sunt așteptați juniorii romani care evoluează în Spania, dar și în țările învecinate. Pentru a participa, aceștia trebuie să se înscrie prin e-mail (scoutingextern@frf.ro) la FRF. Cererea de înscriere trebuie sa conțină următoarele informații: numele și prenumele jucătorului, data si locul nașterii, clubul ... Leer mas

El Pais: Bran, printre cele mai frumoase 20 de castele din Europa

Castelul Bran este inclus de publicaţia El Pais, din Spania, printre cele mai frumoase 20 castele din Europa. Imaginea cetăţii din Pasul Bran-Rucăr este a treia, dintr-o galerie de 20 de poze, după celebrul Castel Neuschwanstein, din Bavaria, şi nu mai puţin faimosul Chenonceau de pe Valea Loirei. Articolul intitulat „Cele mai frumoase castele din Europa: de la fanteziile Regelui Nebun, în Neuschwanstein, pe Valea Loirei şi în pădurile din Transilvania, 20 de castele de basm”, face o scurtă descriere a vechilor castele europene, prezentând şi imagini ale acestora. “Castelul Bran este o cetate medievală în apropierea Braşovului, la graniţa ... Leer mas