Cei şapte care au schimbat imaginea moldovenilor
De când cu cei şapte violatori, România nu mai are linişte. Nu numai că săraca fată a fost nenorocită pe viaţa, dar şi imaginea moldovenilor și mai ales a vasluienilor s-a deteriorat considerabil.
Nimeni nu ia în calcul că moldovenii nu-s dintr-o ţara separată și că au la bază strămoși din aceeași vatră cu a ardelenilor, oltenilor şi a muntenilor.
O ploaie de înjurături și ocări, ca să folosim un termen moldovenesc, s-au abătut peste toți cei care trăiesc în partea aia de ţara, de parcă tot răul izvorăște numai de-acolo.
Românul se știe că este rasist. Nu-i place ungurul, nu-i place homosexualul, nu-i place țiganul, nu-i place mai nimic din ceea ce nu e creștin și românesc.
Dar acum nu-i place nici moldoveanul, care este român şi prin așezământ, și prin port, şi prin vorbă. Mulți sunt plecați din zona Moldovei de o grămadă de ani, prin celelalte zone şi s-au făcut ardeleni, olteni sau munteni prin naturalizare.
Suntem mulţi care nu mai stăm în România şi ne doare când ne spun cei de-aici ca suntem într-un fel. Şi ne supăram pe ei. Dar am ajuns ziua în care suntem rasiști cu noi, cu naţia noastră şi asta ar trebui să ne ridice nişte semne de întrebare.
Şi nu vă voi vorbi despre Eminescu, deja este un clişeu, dar dragi romani… înainte să înjurați o zonă, pentru că șapte imbecili au violat o fata, vă rog să vă uitați în arborele genealogic şi să conștientizați că toţi vă trageţi din maimuță, chiar dacă… unii nu s-au tras încă de tot.