Home Cultural Cinci producţii cinematografice românești la Festivalul de Film de la Cannes
Cinci producţii cinematografice românești la Festivalul de Film de la Cannes

Cinci producţii cinematografice românești la Festivalul de Film de la Cannes

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

România este prezentă cu cinci producţii cinematografice în programul ediţiei din acest an a Festivalului de film de la Cannes, ce se va desfăşura în perioada 11 – 22 mai.

Festivalul de Film de la Cannes

»Sierranevada», noul film al regizorului Cristi Puiu, şi »Bacalaureat», în regia lui Cristian Mungiu, au fost selecţionate în competiţia oficială, în timp ce pelicula »Câini» a regizorului Bogdan Mirică este selectată în secţiunea »Un Certain Regard».

Tot la Cannes merg şi două scurtmetraje româneşti: »4:15 P.M. Sfârşitul Lumii’‘, în regia lui Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Sarga, a fost selectat în competiţia de scurtmetraje, iar »Toate fluviile curg în mare’‘, în regia lui Alexandru Badea, va concura în secţiunea Cinéfondation.

Cel mai recent film regizat de Cristian Mungiu, »Bacalaureat», va avea premiera românească simultan cu cea mondială din cadrul Festivalului de la Cannes, pe 19 mai.

Cristian Mungiu este la a treia participare în competiţia oficială de la Cannes, filmele sale fiind recompensate cu trofeul Palme d’Or în 2007, pentru »4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile», şi cu premiile pentru scenariu şi interpretare feminină în 2012, pentru pelicula »După dealuri».

»Sierranevada», cel mai nou lungmetraj regizat de Cristi Puiu, este realizat de casa de producţie Mandragora, împreună cu coproducătorii Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creaţie Cinematografică  al Ministerului Culturii, Croatian Audiovisual Center (HR), Sister and Brother Mitevski (MK), Spiritus Movens (HR), Alcatraz Films (FR), Arte France Cinema (FR).

Pelicula »Câini’‘, selectată la secţiunea ‘‘Un Certain Regard» din cadrul Festivalului de la Cannes, reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mirică. Filmul, cu Dragoş Bucur, Vlad Ivanov şi Gheorghe Visu în distribuţie, se petrece în Romania rurală, în apropierea graniţei cu Ucraina.

Filmul »4:15 P.M. Sfârşitul Lumii», în regia lui Cătălin Rotaru, este primul scurtmetraj românesc independent selectat la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes.

Acest scurtmetraj marchează trei premiere pentru România: este un film de debut atât pentru regizori, cât şi pentru producători, este un film independent în cursa pentru Palme d’Or şi o altă performanţă remarcabilă o constituie faptul că directorul de imagine al filmului, Tudor Platon, student în ultimul an la Master la UNATC, participă la Cannes, tot în acest an, cu încă un film, în secţiunea competiţională destinata studenţilor (Cinéfondation).

„Toate fluviile curg în mare», selectat la secţiunea »Cinéfondation» din cadrul festivalului de la Cannes, este regizat de Alexandru Badea.

Selecţia »Cinéfondation» include 15 filme de scurt şi mediumetraj produse în cadrul şcolilor de film din lumea întreagă. Trei dintre filmele din această secţiune vor fi premiate la sfârşitul festivalului.

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

LEAVE YOUR COMMENT

Tu dirección de correo electrónico no será publicada.

TERMENI ȘI CONDIȚII

Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in acord cu termenii agreati de catre www.inforoes.com in limita a 500 de semne, dar fara a depasi jumatate din articolul sau stirea in cauza, asigurandu-se astfel atat libera circulatie a informatiei, cat si caracterul de "revista a presei" sustinut de paginile de internet in cauza. Preluarea integrală a materialului se realizaza doar cu acordul www.inforoes.com sau cu precizarea "Preluat integral de pe www.inforoes.com" (întotdeauna însoțit de un link către materialul preluat). Dumneavoastra sunteti singurul responsabil atat fata de terti, cat si fata de www.inforoes.com in legatura cu accesarea/utilizarea/exploatarea Continutului. Pentru mai multe informati consulta TERMENI ȘI CONDIȚII