Consulat itinerant la Málaga
O echipă a Secției Consulare din Sevilla se va deplasa la Malaga vineri, 20 mai, pentru a furniza servicii consulare cetățenilor români aflați în zonă.
Se vor efectua următoarele servicii consulare: acte notariale (procuri, declarații, adeverințe consulare), înscrieri acte stare civilă, titluri de călătorie.
Din motive exclusiv tehnice, nu se pot primi solicitări de pașapoarte.
Activitatea se vor desfășura la Centro Ciudadano La Virreina, din strada Camino de la Virreina nr.7, etaj 2; după următorul program:
09:00-13:00 – primire acte;
14:00-16:00 – eliberare documente.
Pentru efectuarea serviciului consular dorit, este necesar să dețineți documente de identitate sau de călătorie și/sau stare civilă, atât în original, cât și copie.
Cei interesați sunt rugați să solicite o programare la adresa de email: sevilla.consul@mae.ro sau la numărul de telefon 954.627.108.
E- mailul trebuie să cuprindă următoarele date: numele și prenumele, serviciul consular solicitat și un număr de telefon la care puteți fi contactat.
Important: Solicitările de pașaport se depun exclusiv la Consulatul General al României la Sevilla, situat pe Av. Manuel Siurot 30.