Consulat itinerant în Palma de Mallorca

O echipă a Secției Consulare din Barcelona se va deplasa, în zilele de 27 și 28 februarie, în Palma de Mallorca, pentru a furniza servicii consulare cetățenilor români aflați în comunitatea autonomă Insulele Baleare.

Consulatul-României-la-Barcelona

Se vor efectua următoarele servicii consulare: acte notariale (procuri, declarații, adeverințe consulare), înscrieri acte de stare civilă, titluri de călătorie.

Din motive exclusiv tehnice, nu se pot primi solicitări de pașapoarte.

Activitatea cu publicul se va desfășura la Casal de Inmigrantes, C/Eusebio Estada, numărul 48, Palma de Mallorca, conform următorului program:

– 27 februarie 2015, între orele 10.00 și 18.00 se vor prelua cererile;

– 28 februarie 2015, între orele 11.00 și 14.00 se vor elibera documentele

Atenție! Serviciile consulare vor fi puse la dispoziția persoanelor care s-au înscris în prealabil.

Din motive organizatorice, nu se pot  face niciun fel de excepție de la regula programării. Pentru efectuarea serviciului consular dorit, este absolut necesar să dețineți acte de identitate românești valabile și să aveți copii după absolut toate documentele.

Alături de serviciile consulare constând în eliberare de documente, se vor efectua vizite la penitenciar, vor avea loc întrevederi cu reprezentanții autorităților locale și se va marca Ziua Mărțișorului alături de comunitatea româna.