Cooperare româno-bulgară: prostituție cu minore în Spania
O româncă și un bulgar, care formau un cuplu, au fost condamnaţi la 11, respectiv 12 ani și 11 luni de închisoare, de către Tribunalul fiind acuzaţi că au adus o tânără de 15 ani din România, într-un club spaniol, pentru prostituție.
Cristina C. i-a convins pe părinţii tinerei să îi permită acesteia să vină în iulie 2013, în Medina del Campo (Valladolid), pentru a ajuta la îngrijirea nepotului său.
Atunci când a ajuns în Spania, cuplul i-a spus tinerei că va lucra ca prostituată într-un bar din San Miguel del Pino, nu înainte de a-i confisca toate actele. De asemenea, fata a fost forţată să lucreze în bar, pentru a-şi acoperi datoria acumulată în urma călătoriei din România în Spania.
Plamen V. şi Cristina C. au fost condamnați fiecare la câte 11 ani închisoare pentru trafic de persoane şi prostituţie. Plamen a primit în plus un an şi 11 luni, pentru infracțiunea de falsificare de documente oficiale, acte necesare pentru ca minora să poată lucra în clubul de noapte.
Judecătorii le-au interzis inculpaţilor să se apropie sau să comunice cu victima. În plus, tânăra va primi 40.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat.
De cealaltă parte, acuzații au cerut anularea condamnării, argumentând lipsa de probe care să demostreze faptul că tânăra a fost ţinută cu forţa şi obligată să se prostitueze. Mai mult, avocatul apărării a susținut că tânără a avut acces la telefon şi Internet şi a comunicat în această perioadă cu familia sa.