Delegație a României la cel mai mare congres de pace din Coreea de Sud

Fostul președinte al României, Emil Constantinescu, alături de fostul prim-ministru și actualul șef al Serviciului de Informații Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, Dorin Cioabă, regele romilor și președinte al IRU (Uniunea Internațională a Romilor) și Claudiu Covaciu, președinte IRU Spania, vor participa, în perioada 17-19 septembrie, la „World Alliance for Religions Peace Summit” ce se desfășoară la Seul, în Coreea de Sud.Iru coreea

Evenimentul este organizat de „Heavenly Culture World Peace Restoration of Light” (HWPL) și „Institute for Cultural Diplomacy” (ICD) , iar la ediția din acest an vor participa 150.000 de persoane din 52 de state ale lumii.

„Heavenly Culture World Peace Restoration of Light” este o organizație internaționala nonprofit, cu peste 170 de filiale în toată lumea, ce lucrează pentru a promova inițiativele de dezvoltare a păcii în artă, cultură, religie și în politica publică. HWPL a intermediat semnarea unui acord de pace istoric între Biserica Catolică și comunitățile islamice de pe insula Mindanao din Filipine ce a încheiat un conflict de 40 de ani, în care și-au pierdut viața peste 100.000 de oameni.

Institutul de Diplomație Culturală (Institute for Cultural Diplomacy) a fost fondat în 1999 cu scopul de a promova pacea și stabilitatea globală prin întărirea și susținerea relațiilor interculturale la toate nivelurile.