După ”capitularea” Greciei, frontul împotriva austerităţii s-a mutat în Spania

Fostul ministru grec de finanțe în precedentul guvern al stângii radicale Syriza, Yanis Varoufakis, a declarat duminică, 21 februarie, la Madrid că după ”capitularea” Greciei câmpul de luptă împotriva austerităţii s-a mutat acum în Spania, unde formaţiunea locală ce reprezintă de asemenea stânga radicală, Podemos, îşi negociază în prezent intrarea într-o coaliţie guvernamentală de stânga, potrivit agenţiei EFE.

Spania

El a făcut această declarație după întâlnirea cu liderul partidului spaniol ecologist-comunist Stânga Unită (IU), Albert Garzon, o altă formaţiune care participă în prezent la negocierile pentru constituirea unei coaliții a stângii spaniole, după ce alegerile legislative din decembrie au condus la un parlament foarte fragmentat care încă nu a permis constituirea unei coaliții de guvernare.

”Spania a fost mereu unul dintre cele mai importante câmpuri de bătălie ale democrației în Europa, încă din 1936”, a spus Varoufakis, venit la Madrid pentru a participa la o conferință anti-austeritate. El a susținut acolo că troica creditorilor internaționali au ‘terorizat’ spaniolii pentru a-i determina să nu voteze un guvern ce s-ar opune ‘establishment-ului’ de la Bruxelles. Adept al unei linii dure împotriva politicilor economice neo liberale, Varoufakis a părăsit executivul de la Atena, dezamăgit de faptul că premierul Alexis Tsipras a acceptat în cele din urmă condițiile creditorilor internaționali pentru un nou plan de asistență financiară, deși populația greacă s-a pronunțat prin referendum împotriva acceptării acestor condiții.

În declarațiile sale date la Madrid, el a subliniat că în prezent niciun guvern din statele Uniunii Europene nu poate acționa independent de Bruxelles, motiv pentru care s-a pronunțat în favoarea unui nou plan pentru Europa.

Sursa: Agerpres