EDITORIAL. O nație de plastilină
”Suntem complici la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru. România nu este incultă. Avem cărți, internet, televiziune, învățământ obligatoriu. Cine este analfabet, este pentru că dorește să fie. Cine se uită la emisiuni de bârfe în detrimentul unor produse media serioase, o face pentru că asta vrea, este alegerea personală. Să nu plângeți în fața guvernului sau a sindicatelor. Atunci când folosiți telecomanda nu vă împinge nimeni de la spate, așa că asumați-vă responsabilități. În acest sens, noi toți suntem extrem de vinovați și complici cu toate aceste canalii ce ne plimbă, de ani de zile, dintr-un loc în altul.”
Fragmentul anterior reprezintă o traducere liberă după scriitorul spaniol Arturo Pérez-Reverte.
Am înlocuit doar ”Spania” cu ”România”. Canaliile sunt oamenii politici. Cum altfel?
Cum ne-am putea imagina că ai noștri sunt diferiți sau, mai rău, originali în ticăloșiile pe care le instrumentează, în înțelegerile pe care le fac pe sub masă sau în comisioanele băgate în buzunar?
Ei fac ceea ce știu, ceea ce au învățat și ceea ce li s-a permis de-a lungul zecilor de ani. Stau cu ochii larg deschiși pe stradă, să nu care cumva să primească șuturi sau palme, dar practică aceleași jocuri murdare dintotdeauna atunci când ușile se închid după ei. Ne miră?
Aștept zece secunde ca să răspundeți. Ați zis nu?
Atunci de ce li se mai permite? De ce atitudinea pe care o mai au unii și alții prin ziare, aceea de a ridica tonul și a cere socoteală, nu se transferă în case și în stradă? De ce oamenii simpli, cei care citesc aceste rânduri, cei cocoșați de facturi, taxe și de micimea salariilor și pensiilor, nu ripostează și preferă să se jeluiască la colțul blocului? Vede cineva vreo vină proprie aici sau credeți că soluțiile se parașutează din rai?
Ne înșelăm cu toții dacă avem senzația că Dumnezeu e ocupat cu ridicarea imediată a nivelului nostru de trai. Bănuiesc că stă acolo, pe canapeaua lui, înconjurat de îngeri ce-i toarnă în pahar, și râde în barbă: ”Uite-i, proști au fost, proști vor fi, în vecii vecilor.”
Reverte are perfectă dreptate: suntem complici la furt, la înșelătorie, la cumetrii și la ocuparea de funcții pe pile, suntem în cârdășie tacită cu fiecare ticălos căruia i se demască abuzurile în presă și coboară scările cu cătușe pe mâini.
Suntem zilnic martori, de la micul șmen al târgovețului și până la zecile de milioane de euro care se fură sub nasul nostru, suntem martori la dat și luat șpagă.
Pentru că noi îi alegem.
Sunt aceleași personaje ce ne strâng mâinile în campanie și ne folosesc drept cârpe după aceea. Nu mai dați vina pe nimeni, am pierdut de mult timp dreptul de a mai arăta pe cineva cu degetul: în comunism ne era frică de Securitate și de turnătorii care mișunau inclusiv pe scara blocului, astăzi de cine ne mai e frică pentru a ieși în stradă și a cere socoteală pentru jaful făcut? Am o vagă bănuială: de noi înșine.
Ne e frică de umbra noastră. Ne-au transformat în iepuri și ne-am obișnuit cu țarcul atât de bine, încât nimeni și nimic nu ne mai poate da la o parte din fața televizorului.
Au reușit ce și-au propus: au sub călcâi o nație de plastilină.
Editorial preluat integral de pe paulgabor.com.