Federația Română de Fotbal caută juniori talentați printre românii din Spania
Federația Română de Fotbal va organiza o noua acțiune de selecție pentru echipele naționale de juniori, în Spania. Trialul va avea loc în perioada 27 februarie – 3 martie, în localitatea Torreblanca, provincia Castellon.
La acțiunea de selecție, ce se va desfășura la la baza sportivă din localitate, situată pe Avenida Campo de Deportes/Avinguda del Camp d’Esports, sunt așteptați juniorii romani care evoluează în Spania, dar și în țările învecinate.
Pentru a participa, aceștia trebuie să se înscrie prin e-mail (scoutingextern@frf.ro) la FRF.
Cererea de înscriere trebuie sa conțină următoarele informații: numele și prenumele jucătorului, data si locul nașterii, clubul la care evoluează, postul (posturile) pe care joaca și un număr de telefon (personal sau al părinților).
Jucătorii au obligația de a se prezenta la trialul de la Torreblanca cu echipamentul sportiv propriu, un act de identitate și cu acordul scris al clubului legat de participarea lor la acțiunea de selecție a FRF.
- Programul selecției:
- Luni, 27 februarie 2017: juniori născuţi în 1999 (U18) şi 2000 (U17);
- Marţi, 28 februarie 2017: juniori născuţi în 2001 (U16) şi 2002 (U15);
- Miercuri, 1 martie 2017: juniori născuţi în 2003 (U14) şi 2004 (U13) + junioare (indiferent de vârstă);
- Joi, 2 martie 2017: juniori născuţi în 2005 (U12) şi 2006 (U11) + junioare (indiferent de vârstă);
- Vineri, 3 martie 2017: juniori născuţi în 2007 (U10), 2008 (U9) şi mai mici + junioare (indiferent de vârstă).
În ultimii doi ani și jumătate, antrenorii federali au mai testat juniori români din Spania (Madrid, 15-16 octombrie 2014), Ungaria (Salonta, 17-19 noiembrie 2014), Germania şi Benelux (Bitburg, 24-26 aprilie 2015), Italia (Roma, 18-20 septembrie 2015), Franţa (Tremblay-en-France, 20-22 noiembrie 2015), Spania şi Portugalia (Sevilla, 18-21 februarie 2016) şi Germania (Traunreut, 13-15 mai 2016).