Florin Andone, pe lista de transferuri a unui mare club din Spania
Internaţionalul român Florin Andone a avut parte de un sezon bun la Cordoba, pentru care a reuşit să marcheze 21 de goluri, fiind titular la Campionatul European în partida cu Franţa, iar clubul F.C. Sevilla îl are pe lista de transferuri, conform ABC de Sevilla.
Andone a început ca titular în meciul cu Franţa, partida inaugurală a Campionatului European, şi a avut o evoluţie apreciată în cele 60 de minute jucate pe Stade de France.
Prestaţia din meciul cu Franţa, cumulată cu performanţele de la Cordoba, l-au adus pe vârful în vârstă de 23 de ani în atenţia celor de la Sevilla.
Sursa menţionează că deocamdată andaluzii nu au făcut nicio ofertă oficială pentru Andone, şefii clubului aşteptând să vadă cum pot rezolva situaţiile celorlalţi atacanţi din lot, precum şi evoluţiile ulterioare ale românului de la Campionatul European.
Florin Andone şi-a prelungit contractul cu cei de la Cordoba la începutul acestui an, iar clauza sa de reziliere este de zece milioane de euro.
În eventualitatea în care Cordoba va reveni în prima ligă spaniolă, clauza sa va creşte la 20 de milioane de euro.
Evoluţiile bune de la Campionatul European pot creşte, de asemenea, substanţial preţul atacantului.