Mai multe organizații românești din diaspora au semnat o scrisorare deschisă adresată Guvernului României, în care își manifestă atât dezacordul cu privire la noua lege a votului prin corespondență, cât și la modul în care aceasta este pusă în aplicare.
Semnatarii, Colectivul 2 Noiembrie, Canada Save Rosia, Dacia Libera, Diaspora franceză solidară cu România (români indignați), Diaspora Românească Unită (Milano), Romanian Worldwide Activists (Raw), Românii din Italia – împotriva exploatării gazelor de șist (Milano), Rosia Montana Dublin, Rosia Montana Paris, Salvati Rosia Montana – Madrid, atrag atenția Executivului de la București asupra faptului că „problemele legii votului prin corespondență vor face ca alegerile din acest an să se transforme într-un EȘEC”.
„În atenția Guvernului României
Avem dreptul la vot!
Cerem Guvernului Român să ia măsurile necesare pentru ca fiecare cetățean din disapora să își poată exercita dreptul la vot.
Am luat cunoștința cu îngrijorare de situația actuală privind votul prin corespondență – acest mecanism care, in teorie, ar trebui sa permită tuturor cetățenilor romani cu domiciliul in străinătate să își exercite dreptul constituțional de a vota.
Cerem Guvernului sa acționeze acum pentru ca situația de la alegerile precedente să nu se repete pentru milioanele de români aflați în diaspora. Atât Guvernul, cât și organizațiile românești din diaspora, pot – și trebuie – să facă cunoscute modalitățile de înscriere pentru vot și pot activ invita oamenii să se înscrie. Este de precizat că înscrierea nu se poate face in ajunul votului ci trebuie făcută cu mult timp înainte.
Dacă votul prin corespondență se anunță a fi un eșec–datorită unei legi aprobate de precedentul guvern în 2015 – suntem nevoiți să deschidem ochii cetățenilor și să vă facem cunoscută nemulțumirea noastră în privința numeroaselor incompatibilități pe care această procedură le include:
– siguranța votului este compromisă de faptul că buletinul de vot este trimis în România ca o simplă scrisoare, fără confirmare de primire. Precizăm că Poșta Română pierde an de an un număr important de scrisori și alte servicii poștale nu sunt mai prejos – mii, zeci sau chiar sute de mii de scrisori se pierd anual in Uniunea Europeană .
– confidențialitatea votului este compromisă prin faptul că votul fiecărui cetățean nu va fi secret. Pe plic se va afla numele fiecărui cetățean care a ales votul prin corespondență. » Art 10 alin. (3) din Legea. 288/2015 prevede că plicul exterior în care sunt introduse buletinul de vot și certificatul de alegător are imprimat un cod de bare care asigură identificarea unică a alegătorului»
Dacă în 2014 au votat 378.000 români din diaspora în turul doi, estimăm că în 2016 se va pierde un număr important de voturi – poate chiar 80%, dacă ținem cont de numărul extrem de mic al românilor din diaspora înscriși la ora actuală în Registrul Electoral.
În plus, accesibilitatea la urna de vot este compromisă exact ca și în anii precedenți de puținele secții de votare aprobate. Da, este inclusă posibilitatea unor noi secții de votare organizate de comunitățile de români, dar aceste noi secții trebuie să aibă un președinte ales care să participe în România la un training. Românii din diaspora care nu sunt afiliați politic sunt la muncă zi de zi și nu au timp și nici posibilități să participe la traininguri. Această prevedere procedurală va împiedica deschiderea altor secții de votare.
Referitor la crearea unor noi secții de votare, acestea sunt absolut necesare. Rugăm toți cetățenii români din diaspora să fie atenți ca secțiile respective să nu fie nici “fantomă” nici afiliate politic – căci exista asociații din diaspora care, din păcate, fac parte și din această categorie. Nu vrem nici să ne trezim cu secții unde se depune un vot la fiecare 2 secunde, nici cu secții unde întregul vot a fost invalidat din motive “procedurale”.
Acestea sunt doar unele dintre problemele votului prin corespondență care fac ca alegerile din acest an să se transforme intr-un EȘEC si mai mare decat cel din 2014.
Știm că structurile guvernamentale sunt împânzite cu funcționari care așteaptă revenirea la putere a anumitor partide – partide pentru care suntem niște alegători nedoriți în procesul electoral.
Știm că actualul Guvern a moștenit o lege gândită mai degrabă ca o piedică in calea votului diasporei, dar ambasadele si consulatele care funcționează cu banii noștri pot înmâna un formular de înscriere fiecărui cetățean care trece pragul. Consulatele si ambasadele pot afișa detaliile necesare, la vedere, in sediu, in așa fel încât fiecare cetățean să fie bine informat înainte de a lua o decizie. Aceste măsuri sunt simple, pot fi applicate imediat și nu sunt costisitoare. Deasemenea, ziarele diasporei pot publica detaliile necesare pentru inscrierea la vot.
Apreciem suplimentarea bugetului pentru alegeri anunțată de Guvern în data de 10 august și sperăm că acești bani nu se vor pierde prin buzunarele MAI și MAE si ale contractorilor. Acest gest ne dă speranțe. Este însă nevoie de o transparență absolută in folosirea acestor bani, și, mai ales, de gesturi concrete. Altfel, aceste fonduri alocate de Guvern cu sincera dorință de a rezolva problema alegerilor în diaspora vor fi topite de căpușele infitrate în sistem.
Încălcarea dreptului la vot datorită prevederilor legale necorespunzătoare va duce la nemulțumire și neîncredere. Lipsa continua si consistentă de considerație a guvenului față de românii din diaspora va genera reacții atipice și duce la erodarea rapidă a imaginii României. Vă reamintim că diaspora este, deocamdată, cel mai mare investor în economia României prin banii trimiși în țară (!) și, prin urmare, cerem să fim tratați corect, la toate nivelurile administrației.”