A început campania electorală pentru alegerile legislative din Spania

Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a dat startul oficial, joi 3 decembrie, campaniei electorale pentru realegerea în funcţie, promiţând că partidul său «ia Spania în serios», înaintea alegerilor legislative din 20 decembrie, relatează AFP în pagina online, relatează Mediafax.

spania

Rajoy, actualul premier, are trei contracandidaţi care erau practic necunoscuţi atunci când el a preluat puterea în 2011: Albert Rivera, în vârstă de 36 de ani, de la partidul de centru Ciudadanos, socialistul Pedro Sanchez (43 de ani) şi candidatul partidului de extremă-stângă Podemos, Pablo Iglesias (37 de ani).

«Avem 800.000 de membri», le-a spus Rajoy susţinătorilor Partidului Popular (PP) la Madrid, subliniind experienţa sa şi repetând sloganul «Noi luăm Spania în serios».

«Vom câştiga aceste alegeri», a declarat liderul în vârstă de 60 de ani, deşi analiştii preconizează că acesta va fi cel mai strâns scrutin naţional din Spania din ultimele decenii.

PP îşi măreşte avansul în faţa rivalilor, potrivit unui sondaj publicat joi, urmând să obţină 28,6% din voturi, faţă de 44,6% cât a obţinut la ultimele alegeri.

Potrivit aceluiaşi sondaj, însă, 41% dintre alegători sunt încă indecişi.

Socialistul Sanchez şi-a demarat campania tot joi, cu un miting la Madrid în cadrul căruia a difuzat mesaje de susţinere din partea mai multor lideri europeni, inclusiv a premierului italian Matteo Renzi.

Rivera şi-a lansat campania la un hotel din Madrid, cu postere în care apar numele său şi mesajul «Cu speranţă».

Alegerile ar urma să expună diferenţele între populaţia bătrână, rurală a Spaniei – care favorizează în mare partidele tradiţionale – şi tinerii de la oraş, care tind către Podemos şi Ciudadanos.

Partidul Popular a fost afectat de scandaluri de corupţie, măsurile de austeritate şi o rată a şomajului care scade, dar care este încă de 21,1%, cea mai mare din zona euro cu excepţia celei din Grecia.