Inspectorii școlari din România, impresionați de eforturile profesorilor care predau limba română în Spania
Un amplu program cultural intitulat „Zilele Culturii Române”, dedicat românilor din regiunea Coslada, provincia Madrid, a avut loc în perioada 27-31 august.
În cadrul evenimentului au avut loc o serie de cursuri de formare şi metodica predării limbii române și a materiilor de studiu în limba română.
Profesorii formatori şi metodişti din România, Eugenia Nicolescu și Lidia Mîrșanu, au expus metode moderne de predare a limbii române ca limbă străină şi metode de predare a altor materii de studiu în limba română.
Acest proiect a fost destinat tuturor profesorilor care predau cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie romaneasca , în cadrul asociaţiilor sau al bisericilor din Spania. Cursurile de metodica predării s-au adresat şi suplinitorilor care predau sau doresc să predea limba şi literatura româna în comunitățile din străinătate. La cursuri au participat 42 de cadre didactice din toate zonele Spaniei.
Atelierele au fost organizate în parteneriat de Institutul Cultural Român, prin Direcția Români din Afara Granițelor și Limba Română, Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni (MAE), împreuna cu Federația Asociațiilor de Români din Europa – FADERE.
Inspectorul școlar Eugenia Nicolescu a declarat cu privire la acest proiect: „Știam de când am plecat din țară că profesorii noștri predau de toate. Am fost plăcut surprinsă să găsesc niște colegi extraordinar de bine pregătiți, atât științific cât și metodic. Au un bagaj de cunoștințe impresionant, ceea ce le permite ca în cadrul lecțiilor să treacă prin toate disciplenele școlare: geografie, biologie, chimie, fizică, etc. Doar un profesor pregătit poate face acest lucru.”
Eugenia Nicolescu a mai spus că îi admiră pe profesorii care predau limbă, cultură şi civilizaţie românească, și îi consideră „adevărați ambasadori ai României”. Ea a promis ca îi va sprijini mai mult pe viitor și că va elabora, alături de alți colegi, un manual de geografie și biologie pentru a veni în sprijnul profesorilor români din Diaspora.
Lidia Mîrșanu, profesor de limba și literatura română și formator a apeciat la rândul său munca pe care o depun profesorii români din Spania: „Orice experiență cu românii din Diaspora, mereu, ne aduce ceva nou. Prafrazându-l pe Nichita Stănescu, acolo unde se vorbește limba română este patria noastră. Eu m-am simțit în patria mea și sunt foarte fericită că datorită acestor oameni deosebiți care sunt profesorii din diaspora, această patrie nu are granițe.”