Iohannis „mulțumește” Diasporei! Legea eliminării taxelor consulare, atacată la Curtea Constituțională

Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale, marți, 15 noiembrie, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, se arată într-un comunicat al președinției.

diaspora

Potrivit sesizării trimise de Administrația Prezidențială, legea încălcă normele constituţionale referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat și cel al legalității, raporturile Parlamentului cu Guvernul, rolul Guvernului, precum și cele care guvernează bugetul public național.

Președintele Iohannis spune că legiuitorul trebuia să identifice în mod concret și sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii. De asemenea, legea este lipsită de predictibilitate și coerență, deoarece nu cuprinde soluții legislative cu privire la ansamblul efectelor pe care le vor produce măsurile instituite

În justificarea deciziei luate la Cotroceni, se spune că simpla comunicare a impactului bugetar realizată de reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice cu ocazia dezbaterii în plenul primei camere nu echivalează cu o informare completă și lipsită de echivoc realizată de Guvern, astfel încât Senatul să adopte această lege cu respectarea exigențelor din Constituție.

Administrația prezidențială precizează că Legea privind eliminarea unor taxe şi tarife încalcă inclusiv dispozițiile Legii responsabilităţii fiscal-bugetare pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016.

«Având în vedere faptul că legea supusă controlului de constituționalitate nu cuprinde un termen ulterior de intrare în vigoare, măsurile adoptate vor produce consecințe imediate, fiind afectată execuția în curs a bugetului de stat. Totodată, legea cuprinde măsuri menite să atragă majorarea directă şi indirectă a cheltuielilor bugetare, precum și măsuri menite să diminueze veniturile bugetare, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 15 și art. 21 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010. Cerințele stabilite în aceste două articole urmăresc asigurarea și menținerea disciplinei fiscal-bugetare», se spune în decizia Președinției.

Șeful statului a afirmat săptămâna trecută, cu ocazia unei dezbateri, că taxa radio-tv nu reprezintă doar o chestiune tehnică și că această face diferență între televiziune și radio publice și de stat.

«Apropo de taxa, multă lume (…) are impresia că este o chestiune tehnică, doar că nu este. Întrebarea: taxa-da sau nu se poate traduce televiziune și radio publice sau televiziune și radio de stat. Această diferență este fundamentală și ține efectiv de felul în care vrem să construim România, vrem o televiziune de stat și un radio de stat sau vrem o televiziune și un radio ale publicului», a declarat Iohannis.

El a arătat că pe 15 noiembrie va anunța public decizia să în legătură cu legea care prevede eliminarea a 102 taxe, scrie Agerpres.

«Pe data de 15 noiembrie este termenul limită la care trebuie să decid ce fac cu legea care mi-a fost trimisă de Parlament și la momentul respectiv voi anunța public decizia mea», a spus Iohannis.

La sfârșitul lunii octombrie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege iniţiat de liderul PSD, Liviu Dragnea, care prevede eliminarea a peste 100 de taxe nefiscale, menţinând şi eliminarea taxei radio-tv.

După doar o zi, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că arhitectura taxelor şi impozitelor nu se schimbă în prag de alegeri. Întrebat dacă va promulga legea privind eliminarea acestor taxe nefiscale, şeful statului a răspuns: «Pe mine această abordare nu m-a convins deloc, nu se poate lucra aşa. Ce să-şi imagineze un antreprenor că astăzi există unele taxe şi peste o săptămână alte taxe că vine campania electorală. Asta înseamnă predictibilitate?», a declarat şeful statului.

Sursa: Realitatea.net