Jaen: România, prezentă la cea de a treia ediție a Festivalului Internațional de Poezie

Localitatea Ubeda, provincia Jaen, a fost în perioada 3- 5 iunie, gazda celei de a treia ediții a Festivalului Internațional de Poezie, unde au participat 14 țări printre care și România.

Jaen

La această ediție organizatorii, Asociația Republica de las Letras și Primăria din Ubeda, au reușit să adune aproape 100 de poeți din Românía, Spania, Italia, SUA, Méxic, Perú, Germania, Elveția, Chile, Columbia, Bolivia și Uruguay.

Delegația României a fost formată din poeții: Marius Gîrniță, Dragoș Cosmin Popa, Marin Dumitrescu, Gabi Nan și Gelu Vlașin, membri ai Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS).

Pe parcursul celor trei zile au avut loc numeroase lecturi de poezie în spații publice și expoziții.

Festivalul s-a încheiat cu o masă rotundă unde s-a dezbătut problematica poeziei în contextul actual precum și necesitatea adaptării mesajului poetic la noile tehnologii de comunicare.