Londra din nou sub teroare. Șase morți după ce un autovehicul a intrat în mulțime, la London Bridge
Cel puțin șase persoane au fost ucise în urma unui atac ce a avut loc în centrul Londrei, în zona London Bridge, sâmbătă seara, după ora 22.00.
Potrivit Sky News, atacatorii au condus o camionetă cu viteză, în zona pietonală din London Bridge, dinspre pod, către Borough Market.
Trei suspecți au fost împușcați de poliție, lângă piață. Poliția crede că aceștia au fost singurii participanți la atac.
Atacatorii au coborât apoi din autovehicul și s-au năpustit peste trecători înjunghiind mai mulți dintre ei până să fie doborâți de polițiști.
Circa 30 de răniți au ajuns la spitale cu vătămări corporale grave.
Hotelul Premier Bankside a fost evacuat, iar spitalul St. Thomas a fost baricadat pentru a ține pacienții, rudele și personalul în siguranță, scrie Sky News.
De asemenea, poliția a anunțat că un alt incident, o înjunghiere, care a avut loc în Vauxhall, sâmbătă, la ora 21.45, nu a avut legătură cu atacul de la London Bridge.
Jurnalistul Will Heaven, care se afla la fața locului, a spus că erau mai multe victime, pe ambele trotuare.
Un alt martor a declarat că a auzit focuri de armă și că toată lumea a ieșit din restaurant când s-a auzit o bubuitură masivă.
El a spus că oamenii s-au ascuns pe sub mese și în bucătărie și că a văzut o persoană înjunghiată care sângera abundent.
Un alt martor a spus că i-a văzut pe cei trei când au intrat în restaurant și au înjunghiat pe cineva în față și pe altcineva în stomac.
„Unul dintre ei avea un cuțit mare, a intrat și a mers în jurul restaurantului, cred că au înjunghiat pe cineva”, a mai spus femeia.
Poliția a cerut oamenilor să evite zonele afectate, London Bridge fiind închis în ambele direcții. Stațiile London Bridge, Bank, Vauxhall și Borough au fost închise, deși Bank și Vauxhall au fost redeschise aseară.
Sursa: Ziarul Românesc