Málaga: Prins în flagrant în timp ce încerca să spargă un magazin de bijuterii

O patrulă a Poliției Locale (Policia Local) din localitatea Torremolinos (Provincia Murcia) a observat, miercuri, 17 septembrie, în jurul orei 01.00, o persoană care încerca să facă o gaură în acoperișul unei bijuterii din strada Palma de Mallorca.

policiaTânărul, de naționalitate română, a fost reținut și dus la comisariat, după ce agenții au descoperit că făcuse o gaură de 70 de centimetri în acoperișul magazinului.

La percheziție, polițiștii au găsit asupra individului mai multe scule pe care le folosise pentru a face gaura în acoperiș și o pereche de mănuși.

Luat la întrebări de anchetatori, românul a făcut o criză de anxietate, motiv pentru care a fost chemată ambulanța, care la transportat la Centro de Salud (Centru de Sănătate) din localitate.

 

După ce cadrele medicale i-au acordat îngrijirile necesare, românul a fost pus la dispoziția anchetatorilor pentru a i se întocmi dosar penal și a fi trimis în instanță.

Poliția a luat legătura apoi cu proprietarul magazinului care a declarat că nu i-a dispărut nimic.