Masuri de securitate sporite la amicalul România – Spania după atentatele de la Bruxelles

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, marți 22 martie, într-o conferință de presă, că măsurile de securitate de la meciul amical România – Spania, programat în 27 martie la Cluj, vor fi sporite în urma atentatelor teroriste care au avut loc la Bruxelles, anunță Agerpres.

Spania

„Cu siguranță vor fi sporite măsurile de siguranță. Vor fi aceleași măsuri de siguranță pe care le-am fi avut și dacă meciul era pe Arena Națională. Când contextul internațional o solicită, ai parte de toată implicarea autorităților naționale astfel încât suporterii să fie în siguranță pe stadion, dar și pe străzile orașului. În ceea ce privește meciurile amicale ale României din această săptămână nu avem niciun semnal de alarmă, niciun risc de securitate», a spus Burleanu.

Acesta a adăugat că este marcat de evenimentele tragice care au avut loc, marți, la Bruxelles.

«Vreau să transmit un mesaj de compasiune pentru toate victimele și apropiații victimelor din atentatele de azi din Belgia. Sunt profund marcat de ceea ce s-a întâmplat, azi, la Bruxelles. Cu atât mai mult cu cât într-o perioadă scurtă de timp ne vom deplasa în Franța pentru Campionatul European. În acest context, am toată convingerea că EURO 2016 va reprezenta un exemplu al rezistenței prin normalitate. Sportul poate fi o platformă spre civilizație și un factor care să contribuie la modernizare. Cât despre meciul de deschidere al EURO 2016 (n.r. — Franța — România) îmi doresc să nu avem parte de evenimente așa cum s-au întâmplat la Bruxelles și anul trecut la Paris», a menționat Burleanu.