Home LEGISLAȚIE Ministerul de Finanțe face precizări cu privire la stabilirea rezidenței fiscale în alt stat
Ministerul de Finanțe face precizări cu privire la stabilirea rezidenței fiscale în alt stat

Ministerul de Finanțe face precizări cu privire la stabilirea rezidenței fiscale în alt stat

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

Ambasada României de la Madrid a publicat pe pagina sa oficială de Facebook un comunicat prin care oferă o serie de precizări cu privire la stabilirea rezidenței fiscale în alt stat.

Conform Ministerului de Finanțe român: „din anul 2012 a fost instituită obligativitatea ca, la plecarea de pe teritoriul României, pentru o perioadă mai mare de 183 de zile (6 luni), o persoană fizică să depună la organul fiscal unde domiciliază, cu 30 de zile înaintea plecării, „Chestionarul pentru stabilirea rezidenţei persoanei fizice la plecarea din România”.

Astfel, obligaţia de depunere a chestionarului pentru stabilirea rezidenţei fiscale la plecarea din România revine doar persoanelor care au părăsit teritoriul ţării noastre după 30.01.2012, adică data intrării în vigoare a ordinului ministrului finanţelor publice nr. 74/2012. Persoanele care au părăsit teritoriul României anterior datei la care a intrat în vigoare Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 74/2012 nu au obligaţia depunerii chestionarului.

Se recomandă ca persoanele vizate să verifice acest aspect la organul fiscal competent unde sunt înregistrate cu rezidența fiscală, prin transmiterea unei solicitări în baza formularului de contact disponibil pe website-ul ANAF: https://www.anaf.ro/asistpublic/, alegând categoria «Asistență în domeniul fiscal».

Prin depunerea formularului „Chestionarul pentru stabilirea rezidenţei persoanei fizice la plecarea din România” autoritatea competentă fiscală din România va stabili situaţia concretă a contribuabilului, fiind, astfel, posibilă scoaterea din evidenţele fiscale din România şi declararea statutului de persoană nerezidentă.

Dacă solicitantul continuă să obţină venituri din România, pentru care ţara noastră are drept de impunere potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri (exemplu: chirii, dobânzi, dividende, redevenţe), acesta va fi menţinut în evidenţele fiscale din România, însă va avea statutul de persoană nerezidentă în România, şi, în consecinţă, va plăti un impozit calculat cu o cotă redusă, conform convenţiei de evitare a dublei impuneri. Statul care îl consideră rezident fiscal îi va acorda credit fiscal pentru impozitul plătit în România.

În vederea aplicării prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri, solicitantul va trebui să prezinte şi certificatul de rezidenţă fiscală eliberat de autoritatea fiscală competentă a statului străin (în Spania – Agencia Tributaria).

Persoanele care părăsesc România fără a depune chestionarul la autoritatea competentă din România vor fi menţinute în evidenţele fiscale cu statutul de rezidenţi români.

Formularul se completează în două exemplare. Originalul se depune personal sau prin împuternicit la registratura organului fiscal central competent din România, unde persoana în cauză a avut domiciliul în ţara noastră, sau se transmite prin poştă, cu confirmare de primire. Copia se păstrează de către solicitant.

Informaţii suplimentare pot fi oferite cetăţenilor români din străinătate la numărul de contact pentru asistenţă contribuabili (call center) 0040314039160 sau utilizând serviciul online – formularul de contact disponibil pe site-ul www.anaf.ro.

Răspunsuri concrete la întrebările specifice deja adresate de cetățeni pe această temă pot fi consultate și pe pagina de Facebook a ANAF.

SURSA: Ambasada României în Regatul Spaniei

Românii din străinătate, luați în colimator de Fisc. Amenzi pentru cei care nu și-au declarat plecarea din țară

EDITORIAL. Locuiești în Diaspora? Foaie verde de n-ai, la Fisc tot o să dai …

 

 

 

 

Share on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+Email this to someoneShare on LinkedInPin on Pinterest

LEAVE YOUR COMMENT

Tu dirección de correo electrónico no será publicada.

TERMENI ȘI CONDIȚII

Preluarea de informatii de catre alte site-uri web poate fi facuta numai in acord cu termenii agreati de catre www.inforoes.com in limita a 500 de semne, dar fara a depasi jumatate din articolul sau stirea in cauza, asigurandu-se astfel atat libera circulatie a informatiei, cat si caracterul de "revista a presei" sustinut de paginile de internet in cauza. Preluarea integrală a materialului se realizaza doar cu acordul www.inforoes.com sau cu precizarea "Preluat integral de pe www.inforoes.com" (întotdeauna însoțit de un link către materialul preluat). Dumneavoastra sunteti singurul responsabil atat fata de terti, cat si fata de www.inforoes.com in legatura cu accesarea/utilizarea/exploatarea Continutului. Pentru mai multe informati consulta TERMENI ȘI CONDIȚII