Ministrul Diasporei, Angel Tîlvăr despre rețeaua de comunicatori: „o confuzie!”
Ministrul Diasporei, Angel Tîlvăr, a vorbit pentru prima oară despre rețeaua de comunicatori pe care a pus-o la cale, securistic, pentru a primi informații despre comunitățile de români din afara granițelor.
Într-un interviu acordat Romanian Global News, o publicație online care preia pur și simplu articole scrise de alte site-uri, dar care se autointitulează Agenția de presă a românilor de pretutindeni, Tîlvăr acuză că „au apărut anumite voci care au ridicat semne de întrebare”, dar „intențiile noastre sunt transparente şi lipsite de echivoc”.
Atât de transparente încât nici măcar în interviul luat într-un mod vădit obedient ministrul Diasporei nu pomenește nimic despre criteriile prin care au fost desemnați comunicatorii și modul în care s-a făcut această acțiune.
Romanian Global News: Domnule ministru, întrucât ne aflăm la început de an, dar şi la începutul mandatului dvs., ce ne puteţi spune despre priorităţile următoarei perioade?
Angel Tîlvăr: Încep prin a adresa cititorilor dvs. cele mai călduroase salutări şi urări de bine pentru 2015. Aşa cum ştiţi, a fost lansată recent noua sesiune de finanţare pentru anul acesta – este principala prioritate a DPRRP în perioada care urmează. Sperăm să fie depuse un număr cât mai mare de proiecte cu adevărat semnificative şi utile pentru comunităţile de peste hotare, proiecte care să aibă o contribuţie marcantă la conservarea şi dezvoltarea identităţii lor româneşti.
Una dintre cele mai importante misiuni ale ministrului delegat este aceea de a cunoaşte în mod nemijlocit realităţile şi problemele cu care se confruntă românii din vecinătate şi din diaspora. Acesta este rolul vizitelor pe care le voi întreprinde în lunile care urmează, începând cu Ucraina și Republica Moldova, evident după formarea guvernului de la Chișinău, continuând cu Valea Timocului, apoi cu marile comunităţi româneşti din Europa – Spania şi Italia.
Romanian Global News: Pentru că aţi amintit sesiunea de finanţare, în 2014 s-a cheltuit cu puţin peste jumătate din bugetul disponibil. Ce măsuri vor fi luate în cadrul DPRRP pentru ca această situaţie să nu se mai repete în anul 2015?
Angel Tîlvăr: În primul rând, Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni poate organiza una sau mai multe sesiuni de finanţare. În acest context, dacă se constată că la jumătatea anului în curs, există fonduri nealocate sau proiecte aprobate iniţial care, din diverse motive, nu vor putea fi implementate, va fi lansată o a doua sesiune până la angajarea, în integralitatea sa, a bugetului alocat sprijinului românilor de pretutindeni.
O a doua măsură o reprezintă introducerea în noul ghid de finanţare a unor prevederi clare cu privire la termenele de decontare. Astfel, beneficiarii au obligaţia de a depune raportul final de activitate în maxim 30 de zile de la data ultimei activităţi din cadrul proiectului. Datele limită de depunere a raportului final de activitate vor mai putea fi prelungite o singură dată, în cazul existenţei unor motive temeinic justificate. Aşa vom evita aglomerarea la sfârşit de an, atunci când este practic imposibil să mai poţi angaja sumele rămase nejustificate, în cadrul altor proiecte.
Pe de altă parte, va exista un efort susţinut din partea DPRRP, concretizat printr-o monitorizare atentă şi un permanent contact cu beneficiarii, astfel încât aceştia să aibă în orice moment informaţiile necesare în vederea finalizării cu succes a proiectelor iniţiate.
Romanian Global News: După cum ştiţi, există o problematică specifică pentru comunităţile româneşti din vecinătate. Cum veţi aborda această problematică?
Angel Tîlvăr: Într-adevăr, comunităţile istorice au un set de probleme specifice, care ţin , în mod particular, de conservarea identităţii lingvistice, culturale şi spirituale. Tocmai de aceea, în conformitate cu priorităţile stabilite pentru acest an de Guvernul României, cea mai mare parte a resurselor DPRRP vor fi direcţionate către aceste comunităţi. Atât prin acţiunile proprii, cât şi prin proiectele pe care Departamentul le va sprijini, vom căuta ca rezultatele să fie unele cuantificabile şi cât mai vizibile. Românii din vecinătate au nevoie de sprijinul nostru şi tot ceea ce întreprindem trebuie să întărească legătura lor cu ţara-mamă.
Romanian Global News: Cum vă propuneţi să capacitaţi potenţialul elitelor româneşti de peste hotare?
Angel Tîlvăr: Elitele sunt unul dintre cei mai puternici şi importanţi vectori de imagine şi de acţiune ai comunităţilor româneşti din străinătate. Fie că este vorba despre personalităţi ale lumii academice, culturale ori despre antreprenori de succes, despre lideri ai mediului asociativ ori despre reprezentanţi ai profesiunilor liberale, aceşti oameni pot coagula şi pune în acţiune întreaga comunitate. Nu în ultimul rând, pot contribui în mod hotărâtor la construirea imaginii pe care publicul din ţările de reşedinţă o are despre români şi despre România.
De-a lungul timpului, diferite instituţii ale statului român şi organizaţii neguvernamentale au conceput şi implementat proiecte menite să pună în valoare aceste elite şi să promoveze „reţeta românească a succesului” în lumea întreagă şi în toate domeniile de activitate. La DPRRP, ne dorim să putem construi o reţea internaţională de personalităţi româneşti, care să angreneze comunităţile din care fac parte în iniţiative pozitive şi în dezbateri constructive pe temele majore care preocupă diaspora şi societatea românească în întregimea ei.
Pentru a putea intra în legătură cu reprezentanţii acestor elite, am solicitat, de curând, sprijinul colegilor din MAE. Au apărut anumite voci care au ridicat semne de întrebare cu privite la această iniţiativă, însă vă pot asigura că intenţiile noastre sunt transparente şi lipsite de echivoc.
Ne dorim ca personalitățile marcante din comunitățile românești să se alăture eforturilor României și să contribuie la multiplicarea mesajelor privind valorile naționale. Sperăm că aceste figuri reprezentative să sprijine, pe cât se poate mai mult şi mai eficient, misiunea cea mai importantă pentru noi toţi: afirmarea, păstrarea şi promovarea identităţii româneşti.