Modificări legislative. DRP ar putea schimba radical modalitatea de finanțare a proiectelor din Diaspora
Două proiecte de modificare a unor legi ce reglementează finanțarea românilor din străinătate au fost înaintate Senatului. Proiectele au fost inițiate de deputatul de diaspora Aurelian Mihai.
În cazul în care cele două proiecte vor fi aprobate, ele vor schimba radical modalitatea de acordare a banilor necesari dezvoltării proiectelor pentru Diaspora.
O primă modificare (a legii 321/ 2006, n.r.) se referă la beneficiarii finanțărilor. Aceștia vor fi doar din cadrul asociațiilor sau persoanele fizice și juridice din străinătate, în felul acesta fiind excluse cele din România, care sunt în număr consistent pe lista proiectelor aprobate de DRP, mereu contestate pentru inutilitatea acțiunilor în beneficiul diasporei: ”Pot fi beneficiare ale finanțărilor nerambursabile asociațiile, organizațiile, persoanele fizice sau juridice românești din străinătate, legal constituite, în condițiile în care dezvoltă programe, proiecte sau acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni.”, se arată în proiectul prezentat.
Tot ca o noutate, în același document este specificat și faptul că ”pot asista ca observatori…și reprezentanți ai Consiliului Românilor de Pretutindeni”. Menționăm faptul că acest Consiliu va fi format și va deveni funcțional după Congresul Românilor de Pretutindeni, care va avea loc la Palatul Parlamentului din București, în zilele de 24/24 iunie, format doar din români rezidenți în afara țării.
Un al doilea proiect (de modificare și completare a legii 350/2005) se referă la regimul finanțărilor … citește mai departe aici.