Numărul românilor din Galicia este în creștere. Sunt în topul contribuabililor la Seguridad Social
„Numărul cetățenilor de altă naționalitate decât cea spaniolă afiliați la Serviciul de Securitate Socială (Seguridad Social) a Comunității Autonome Galicia a crescut în luna iunie 2015 cu 0,30% față de luna mai atingând cifra de 29.436 persoane și cu 1,26% față de aceeași perioadă a anului trecut”, informează un comunicat al Ministerului de Muncă și Securitate Socială (Ministerio de Empleo y Seguridad Social).
Conform aceleași surse, din numărul total al afiliaților imigranți în Galicia, 13.012 sunt europeni. Pe primul loc sunt portughezii, cu 6.931 persoane, urmați de români cu un 2.530 afiliați și italieni cu 1.053. Segmentul țărilor extracomunitare este condus de Brazilia, cu 1.792 de persoane, urmată de Maroc (1.659) și China (1.461).
La nivel național, în luna iunie, Serviciul de Securitate Socială (Seguridad Social) a înregistrat un total 1.668.099 afiliați imigranți (693.728 europeni și 974.371 extracomunitari).
Segmentul celor proveniți din Uniunea Europeană este condus de români (298.424) urmați de italieni (75.746), britanici ( 58.816 ), bulgari (54.619), portughezi (41.720), francezi (39.505) și nemți (39.495).
Columbia (54.532), Ucraina (38.342), Paraguay (33.799), Peru (32.311), Argentina (30.051) și Pakistan (28.413) sunt țările extraeuropene cu numărul cel mai mare de afiliați.