Cetățenii români rezidenți în Spania care doresc să se căsătorească la una din misiunile consulare din Regat au nevoie de mai multe documente și trebuie să plătească o taxă pentru acest demers.
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) al Legii 119/1996, șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare de carieră ale României pot încheia căsătorii, dacă aceasta este în concordanță cu legislația țării în care sunt acreditați și dacă cel puțin unul din viitorii soți este cetățean român, are domiciliul sau reședința în circumscripția consulară a misiunii diplomatice ori a oficiului consular.
Pentru început, va trebui să întocmiți un dosar pentru oficierea căsătoriei care trebuie să conțină OBLIGATORIU următoarele documente:
• Certificat de rezidență pe teritoriul Spaniei
• Certificatele de naștere ale viitorilor soți (nu trebuie să fie pătate, rupte sau plastifiate)
• Cărți de identitate sau pașapoarte (valabile)
• În cazul unde este necesar se va prezenta sentința de divorț/ certificatul de deces al fostului soț (soție)/ Certificatul de căsătorie anterior
• Certificate medicale prenupțiale în care trebuie să apară precizarea „APTO/APTA PARA CONTRAER MATRIMONIO” legalizate cu apostila de la Haga și traduse în limba română
Certificatul medical (de culoare galbenă) trebuie să fie completat de medicul de familie sau la un cabinet medical particular cu mențiunea „APTO/ A PARA CONTRAER MATRIMONIO ”, la data specificată. Valabilitatea acestui document este de 14 zile.
După ce îl obțineți ( faceți o copie), care trebuie legalizată de Colegiul Medicilor – Consiliul General al Colegiilor Medicale și apoi legalizată la notar și apoi supralegalizat cu apostila de la Haga la Colegiul Notarilor. Certificatul medical trebuie tradus în limba română, după ce ați obținut toate legalizările.
ATENȚIE! În cazul în care aveți certificate medicale de la medicul de familie din România, nu mai este nevoie de apostila de la Haga, nici de traducere.
• Copii după cărțile de identitate a două persoane care vor fi martori la oficierea căsătoriei.
La prezentarea dosarului trebuie să aveți toate documentele în original, plus câte două copii din fiecare.
Taxa pentru oficierea căsătoriei este de 95 euro (la toate misiunile consulare, nu include și costurile traducerilor sau a legalizărilor) și se achită la depunerea dosarului.
Pentru că aprobarea dosarului durează 10 zile, misiunile consulare primesc astfel de cereri doar în zilele de miercuri.
Traducerile aferente se pot realiza și la birourile traducătorilor autorizați, unde costul este de minim 90 de euro.
Pentru cei care locuiesc în Barcelona, biroul nostru vă stă la dispoziție atât cu sfaturi, cât și cu ajutor, pentru traducerea și legalizarea documentelor de care aveți nevoie.
Documentele deteriorate, rupte, lipite sau plastifiate SE RESPING!