Orchestra de Tineret din Leon a început înregistrarea operelor lui Lipatti
Orchestra de Tineret din Leon (JOL) a început înregistrarea primului album care va cuprinde operele compozitorului român Dinu Lipatti, acompaniaţi de doi pianişti recunoscuţi internaţional, argentinianul Alberto Portugheis şi italianul Stéfano Greco.
JOL este formată din 80 de muzicieni din provincie și care conform criticilor de specialitate „ are deja propria amprentă muzicală” și își dorește să devină una dintre cele mai bune din Spania.
Tinerii artişti au primit acordul din partea familiei compozitorului Dinu Lipatti, prin intermediul Ambasadei României şi a Insitutului Cultural Român, de a folosi operele compozitorului român, în ciuda gradului ridicat de dificultate care îl presupune interpretarea acestor compoziţii.
Potrivit coordonatorului JOL, Georgina Sánchez, după cinci zile de repetiţii întâi numai orchestra de tineri, apoi acompaniaţi de pianiştii Portugheis şi Greco, rezultatele i-au încurajat să continue proiectul început.
Înregistrarea este realizată de o companie de specialititate intetresată să susţină editarea unui disc bazat pe compoziţiile artistului român.
Albumul va conţine şi înregistrarile concertului din Auditoriul Ciudad de Leon, cu opere ale lui Grundman, Bach, Granados.
Citește și: Operele lui Dinu Lipatti în interpretarea Orchestrei de Tineret din Leon
Pe 10 ianuarie va avea loc o sesiune de înregistrări cu public, intrarea costa 10 euro/persoană.
Dinu Constantin Lipatti
Dinu Constantin Lipatti s-a năcut pe 19 martie 1917 la București și a fost un pianist, compozitor și pedagog fiind numit postum membru al Academiei Române.
A crescut într-o familie cu tradiție muzicală. Tatăl său era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo de Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naș de botez i-a fost George Enescu.
A fost acceptat ca elev de profesoara de pian Florica Musicescu, cea care l-a ferit de mentalitatea unui “copil minune”, dându-i în schimb o educație artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.
A fost admis la Conservatorul din București, pentru ca în 1934 să participe la concursul internațional de pian din Viena. Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris să-și continuie sub conducerea sa studiile de pian laEcole Nationale de Musique. Aici ia și lecții de compoziție cu Paul Dukas și Nadia Boulanger și de artă dirijorală cu Charles Munch.
În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la București, unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniindu-l pe George Enescu.
La 2 decembrie 1950, Dinu Lipatti se stinge din viață în vârstă de numai 33 de ani, de leucemie, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte au fost: “Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”.
La vestea morții sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: “Nouă ne rămâne amintirea frumuseților pe care ni le-a dăruit și o profundă întristare”.