Piața imobiliară spaniolă înregistrează creșteri

Prețurile locuințelor noi și vechi din Spania au crescut anul trecut pentru prima dată de la criza imobiliară din 2008, care a trimis economia într-una dintre cele mai severe recesiuni de după Al Doilea Război Mondial, informează ziarul francez Le Figaro.

casa-grafico

În 2014, creșterile au fost de 0,9% pentru apartamentele vechi, iar pentru cele noi s-a înregistrat o creștere de 0,1%, potrivit Le Figaro. Avansul mediul al prețurilor apartamentelor a fost de 0,3%.

Din 2008 până în 2013, indicatorul s-a prăbușit cu 37%. Înainte de criză, în 2007, creșterea medie a prețurilor apartamentelor a fost de 9,8%. Revenirea a fost vizibilă mai ales în regiunea Madrid (2,6%) şi în Catalonia (1,1%).

Prețurile și-au continuat scăderea în Navarra (nord) şi în Extremadura (vest). Spania este a patra economie ca mărime din zona euro, iar creșterea ei a avut mult timp ca motor sectorul construcțiilor.