PNL Catalonia despre evenimentele din zonă: „Domnule Carles Puigdemont, nu credeți că aceste acțiuni se rasfrâng și asupra românilor?”
Evenimentele din Spania și poziția a liderilor politici din zonă, l-a determinat pe Valentin Cocoș, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) din Catalonia să-i adreseze o scrisoare deschisă premierului catalan Carles Puigdemont.
Liderul liberalilor români din Catalonia îi reproşează lui Carles Puigdemont faptul că celor peste 140.000 de români care trăiesc în această regiune a Spaniei nu li s-a permis să voteze la referendum și îl avertizează că evenimentele pe care le dirijează se vor răsfrânge asupra fiecărui locuitor din zonă.
Cocoș condamnă acțiunea violentă a forțelor de ordine din ziua Referendumuli și spune că înțelege că: „toţi au executat ordine, iar situaţia s-a complicat mai mult decât unii au putut suporta, însă modul de a acţiona a fost unul condamnabil în unele situaţii”.
„Dupa ultimele evenimente din Catalunya si ultimele declaratii ale liderilor politici catalani, ma vad obligat sa fac publice urmatoarele intrebari si sa le adresez domnului Presedinte Carles Puigdemont.
In primul rand, vreau sa condamn violenta actiunilor fortelor de ordine din data de 1 octombrie. Inteleg ca toti au urmat ordine, iar situatia s-a complicat mai mult decat unii au putut suporta, insa modul de a actiona a fost unul extrem de condamnabil in unele situatii.
In al doilea rand, as dori sa reamintesc domnului Puigdemont ca in Catalunya suntem peste 140.000 de romani, o comunitate integrata intr-o majoritate covarsitoare. Acesti romani si romance care isi desfasoara activitatea in Catalunya, cu o vechime mai mare sau mai mica, au facut o integrare transparenta, nu ies in evidenta in societate deoarece acestia au devenit o parte a acesteia, in care traiesc, muncesc si iubesc, ca orice alt cetatean spaniol/catalan. Insa acesti oameni, chiar daca fac parte din societate, din Catalunya si tot ce inseamna aceasta (si desigur cu speranta ca va continua sa fie asa) va reamintesc ca ei nu au avut voce sau vot. Unii in favoare si altii impotriva, asa cum se intampla intr-o democratie, dar toti au fost pur si simplu ignorati.
Ma intreb, oare nu credeti ca aceste actiuni se rasfrang si peste originarii romani, si in scolile copiilor lor si la locurile acestora de munca? In calitate de Presedinte consider ca dumneavoastra aveati datoria de a incerca sa includeti TOT poporul: imigranti si originari, pentru ca evenimentele pe care le dirijati vor avea consecinte grave care vor interfera cu viata fiecarui rezident din Catalunya.
Va reamintesc de asemenea, cum stiti foarte bine si asa cum chiar dvs. mi-ati comentat in ultima noastra intalnire, ca romanii care se afla in Catalunya-Spania, respecta legea , respecta traditiile spaniole/catalane si s-au integratin comunitatile unde s-au stabilit. Dar acum ca am vazut drepturi constitutionale incalcate cu buna stiinta, ce garantie mai avem noi, o comunitate de doar 140.000 de romani, ca nu ne vom vedea, de asmenea, si alte drepturi calcate in picioare? Ce garantii ne oferiti si cum le exprimati, astfel incat, in comparatie cu constitutia, sa stim ca le luati in serios? Ce exemplu doriti sa dati imigrantilor aflati in Catalunya?
In ultimul rand as dori sa imi exprim profunda ingrijorare si dezacordul in ceea ce priveste incalcarea legii si a Constitutiei, in acelasi mod in care denunt si excesul de forta folosit de organele de ordine.
Valentin Cocos
Presidente PNL Catalunya
Presedinte PNL Catalonia
SURSA: Comunicat de presă PNL Catalonia