PNL Diaspora cere guvernului programe pentru copiii celor plecați în străinătate

Biroul de presă al PNL Diaspora îi cere premierului Victor Ponta să creeze programe de educaționale și de protecție socială, atât pentru copii românilor plecați la muncă în străinătate, cât și pentru cei care se reîntorc în țară.

pnl_diaspora

Liberarii consideră, într-un comunicat de presă, că aceste teme sunt „prioritare pentru orice guvernare responsabilă” și reamintește importanța pe care o au copiii în viitorul României de mâine: „copiii școlari de azi sunt tinerii de mâine”.

„COPIII ȘCOLARI DE AZI SUNT TINERII DE MÂINE

Avînd în vedere că din ce în ce mai multe familii de români pleacă din țară pentru a munci în străinătate și își lasă copii în grija altor rude, precum și faptul că  pe de altă parte există și familii care se întorc înapoi cu copii școlari, PNL Diaspora propune Guvernului sprijinirea acestora cu scopul integrării sau, după caz, reintegrării lor în sistemul educațional românesc.

Școala reprezintă prima formă organizată de colectiv cu care interacționază o persoană, așadar este nevoie de atenție sporită, precum și de măsuri concrete pentru ca incluziunea socială copiilor proveniți din medii familiale speciale să fie cît mai eficientă, atît pentru cei în cauză, cât și pentru statul Român. Singura autoritate în măsură să asigure acest proces este cea guvernamentală.

Subiectul incuziunii sociale prin educație, a copiilor proveniți din familii plecate la muncă în străinătate sau a celor care au început studiile în alte țări este unul delicat, deoarece combină măsurile de protecție socială cu principiul discriminării pozitive, principiu relativ nou și, de cele mai multe ori interpretat greșit în România. Acesta are o deosebită de importață, deoarece copiii școlari de azi sunt tinerii de mâine și reprezintă cea mai importantă resursă umană a țării. Așadar noi, PNL Diaspora, considerăm această temă drept una prioritară pentru orice guvernare responsabilă.

Pe lângă dublarea alocației copiilor, lucru realizat datorită Partidului National Liberal, ne permitem să îi mai sugerăm domnului Ponta că implementrea unor măsuri precum cele de mai sus se poate realiza de către Ministerul Fondurilor Europene, prin Programul Operațional Capital Uman – POCU 2015-2020, în special prin Axa 6 prioritară: Educație și competență, a declarat copreședintele PNL Diaspora, Victor Ionescu.

Sursa : Biroul de Presa PNL Diaspora